Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

O nouă premieră timișoreană! Ședințele de Consiliu Local vor fi transmise, în direct, la televizor

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Este a doua oară când primarul Nicolae Robu încearcă să obțină un vot favorabil la proiectul de hotărâre privind stabilirea modului de informare publică prin difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a ședințelor de plen ale Consiliului Local. Acum două luni, în plină campanie electorală pentru parlamentul euromean, propunerea a căzut la vot, o parte din consilierii locali au votat împotriva pe motivul că exista riscul ca transmisiunile să se transforme în propagandă electorală. Acum, după alegeri, edilul a readus proiectul în discuție:

„Eu cred că în campaniile electorale vorbim despre transparență, haideti atunci să o facem și după campanii, când am ajuns să ocupăm diverse funcții, este un proiect care urmărește să arate timișorenilor ce se întâmplă în Consiliul Local, este o chestie de loialitate. Eu nu înțeleg cum poate un consilier local să voteze împotriva acestei transparențe extinse ”, a susținut Robu.

Declarația primarului a fost completată de consilierul Adrian Orza, care a explicat că ideea transmisiunilor CLT a mai fost dezbătută și pe vremea vechii administrații și că sistemul acesta este unul implementat în multe țări occidentale:

„Cu ani în urmă am avut această intenție de a face posibilă transparente discuțiile din Consiliul Local. Sedințele locale au fost transmise pe internet în premieră. Ideea fiind foarte bine primită de către public, am vrut să dezvoltam aceste transmisii, să fie preluate de radio, și de televiziuni pe un sistem copiat de undeva din Occident, de peste ocean. Am făcut o ofertă televiziunilor care prestau servicii în Timișoara, dar nu am reușit atunci să le transmitem.”

Consilierul Local PSD Alfred Simonis, a glumit spunând că partidul pe care îl reprezintă va vota în favoarea proiectului atâta vreme cât camera care va filma ședința se va îndrepta și către consilieri și nu numai către Robu: „Noi vom vota pentru dacă îmi promite că acea camera care va filma ședința nu va sta doar pe dânsul ci se va muta pe consilieri. ”

Proiectul a trecut cu 20 de voturi pentru și 3 împotrivă. Pentru realizarea acestui demers, s-a propus ca în 2014 să fi alocată suma de 70.000 de lei, de la bugetul local.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore