Parchezi pe linia de tramvai sau pe drumul spre spital? Ramai fara masina, la Timisoara

- Advertisement -

Peste 1.100 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii locali pentru parcare neregulamentară și nu mai puțin de 32 de autovehicule au fost ridicate pe parcursul lunii curente, în Timișoara.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează permanent pentru luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar pe raza municipiului Timișoara, dar și în ceea ce privește identificarea și parcurgerea tuturor pașilor legali în cazul autovehiculelor abandonate pe domeniul public. În ceea ce privește autovehiculele care staționează neregulamentar, cele mai multe probleme le pun conducătorii auto care își parchează mașinile foarte aproape de liniile de rulare a tramvaielor, cel mai frecvent fiind întâlnite astfel de situații în Piața Traian și pe strada Gheorghe Adam. În astfel de cazuri, pe lângă sancțiunea maximă aplicată conform OUG 195/2002 de 725 lei și 3 puncte penalizare la permis se poate trece și la ridicarea autovehiculului, împreună cu lucrătorii SDM. Spre exemplu, în urmă cu două zile, un cetățean cu domiciliul în localitatea timișeană Giulvăz a fost sancționat cu amenda maximă, iar autovehiculul său a fost ridicat deoarece tramvaiul 2 nu-și putea continua traseul din cauza mașinii parcate prea aproape de linia de tramvai de pe strada Gh. Adam, călătorii fiind nevoiți să aștepte minute în șir.

De la începutul acestei luni polițiștii locali anunță că au aplicat un număr de 1.101 sancțiuni contravenționale la Codul Rutier conducătorilor auto care au oprit sau staționat în locuri nepermise, fiind ridicate și un număr de 32 de autovehicule în cazurile în care mașinile erau parcate astfel încât au încurcat circulația mijloacelor de transport în comun sau pătrunderea ambulanțelor în unitățile spitalicești. ”Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să respecte legislația privind oprirea sau staționarea, să își parcheze autovehiculele astfel încât să nu perturbe circulația mijloacelor de transport creând astfel disconfort cetățenilor care se deplasează cu aceste mijloace și care sunt astfel nevoiți să aștepte în trafic, să nu parcheze în dreptul căilor de acces punând în dificultate cetățenii care vor să iasă din curți, parcări etc, și mai ales să nu pună în dificultate pătrunderea ambulanțelor punând astfel în pericol viața persoanelor cu probleme de sănătate”, atrag atenția oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

gtag("config", "G-HZF5TEV0SZ") G-HZF5TEV0SZ