Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Penelistul Viorel Coifan, atac dur la RATT: ”Prea simplu, prea de la țară!” Tu ce părere ai?

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Unul dintre ”timișorenii vechi (dar nu antici)” cu ștate în PNL, este fără îndoială Viorel Coifan. Fostul deputat și consilier local din partea Partidului Național Liberal este afectat direct de faptul că Regia care asigură transportul public în Timișoara a modificat circuitul tramvaiului 6. Coifan atrage atenția, prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare, asupra faptului că o parte dintre timișoreni nu mai au legătură directă cu zona centrală a orașului, fiind nevoiți ca din cartierul ”Elisabetin” să ajungă în ”Cetate” folosindu-se de două mijloace de transport, deși cele două cartiere istorice al capitalei Banatului sunt învecinate.

”Într-una din aceste seri friguroase, stăteam de vorbă la un pahar de țuică cu prietenul și vecinul meu Dan Buruleanu. Unul dintre subiectele de discuție era legat de tramvaiul 6, cel care ani de-a rândul circulând în ambele sensuri conecta cartierul Elisabetin de Cetate. Ne-am uitat pe Google să vedem pe unde mai există un tramvai 6 și am constatat că în capitale de renume ca și Viena, Budapesta, Basel, Paris… (vă las pe voi să cercetați în continuare) acest tramvai circulă pe cele mai importante rute în circuit. Volens nolens ne-am întrebat cu ce-am păcătuit noi ăștia, timișorenii vechi (dar nu antici) născuți, crescuți și educați aici, să vedem cum Elisabetinul – unul din cartierele emblematice ale Timișoarei – a fost deconectat de RATT de centrul orașului. Adică, la ora actuală, pe traseu circulă tramvaiul 8 care la Maria o cotește spre Gară, iar tramvaiul 6 circulă doar dinspre Maria spre Fabric. Un „elisabetan” dacă dorește să ajungă în Centru trebuie să coboare la Maria pentru a se urca în 1 sau 2. Înainte se urca în 6 și ajungea acolo. Putea să și adoarmă că ajungea tot în stația în care s-a urcat. Am rugămintea ca PR-ul de la RATT, care bănuiesc că nu este strivit de muncă, să ofere cetățenilor o explicație care, sper, va arăta că această suspendare a traseului lui 6 este doar una temporară. A bon etendeur, salut!” a scris Coifan pe Facebook.

Fostul consilier local atrage atenția și asupra faptului că Ragia Autonomă de Transport Timișoara a amplasat în mod eronat stațiile din Piața Sf. Maria, acolo unde călătorii cu mijloacele de transport în comun fug printre mașini, dintr-o stație în alta. ”Un cetățean care, fiind în Piața Sf. Maria, dorește să ajungă cu tamvaiul în Piața Bălcescu are următoarele opțiuni:
1. Stă în stația de vis-a-vis cu statuia și se urcă în T7 sau in T8;
2. Stă în stația de peste intersecție și se urcă în T6;
3. Stă, dar nu la mijloc de codru des, și aleargă în stânga sau dreapta printre mașini pentru a se urca în unul din tramvaiele T6, T7 sau T8. Kamikaze! Soluția ar fi plasarea unei stații vis-a-vis de cea de lângă blănărie și care să preia fluxurile T6, T7, T8. Prea simplu, prea de la țară!” a încheiat liberalul.

Tu ce părere ai, are dreptate? Ar trebui ca RATT să revină asupra vechii ”formule” pentru linia tramvaiului 6?

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore