luni, octombrie 19, 2026

Peste 300 de amenzi „pe pâine” date de poliţiştii din Timiş, în ultima săptămână

1 minute citire

Peste 327 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara, au acţionat, în ultima săptămână pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. În acţiuni, au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul M.A.D.R., A.N.A.F. şi I.S.C.T.R..

În perioada 2 – 8 noiembrie 2013, poliţiştii timişeni au efectuat 395 de controale, pe raza întregului judeţ, 24 dintre acestea fiind la societăţi comerciale, 8 la persoane fizice şi 363 la mijloacele de transport. În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 334 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 131.129 de lei.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate