Poli joacă mâine la cel mai ”incomod” adversar din ultimii doi ani: Șoimii Pâncota. Ce spune Alexa

- Advertisement -

Sâmbătă, 25 octombrie 2014, cu începere de la ora 11:00, Poli Timișoara va evolua acasă la Șoimii Pâncota, partidă ce contează pentru etapa a X-a a Ligii II (seria vestică). Antrenorul bănățenilor, Dan Alexa atrage atenția elevilor săi că partida de la Pâncota nu va fi la fel de ”facilă” cum au fost ultimele trei meciuri disputate de elevii săi, partide în care nu au primit niciun gol, dar au marcat de nouă ori ”Suntem în fața unui meci important, contra unei formații care ne-a învins în Cupa României. Șoimii este o echipă bine organizată, cu jucători masivi, de forță. Cu siguranță, nu vom avea un meci ușor. În plus, din ce am înțeles starea terenului este foarte proastă. Dar indiferent de ce și cum va fi, mergem să câștigăm. Suntem într-un moment bun, dar nu va fi ușor. Să nu uităm că în ultimele două meciuri de pe teren propriu Șoimii au marcat de șapte ori”, a spus antrenorul timișorenilor.

Alexa nu a uitat de partida din Cupa României, meci pe care elevii săi l-au avut la îndemână, dar pe care l-au pierdut după ce au condus cu 2-0. ”A trecut ceva timp de la acel meci. A fost un joc care și-a pus amprenta asupra noastră. După aceea, am pierdut la Râmnicu Vâlcea, acolo unde a fost practic cel mai prost meci al nostru. Șoimii pune probleme oricui: a marcat de trei ori contra noastră, de două ori contra Câmpinei, a înscris cinci goluri Caransebeșului, în plus a făcut egal acasă cu Râmnicu Vâlcea în prima etapă” a mai spus Alexa.

”Chirurgul” de teme de teren

Starea proastă a terenului de la Pâncota este un aspect asupra căruia Alexa a insistat, motivând că poate face zile fripte elevilor săi, însă speră ca aceștia să fie extrem de motivați și cu o atitudine de învingători la ora meciului, pentru a putea tranșa partida în favoarea lor. ”Probabil voi încerca să mă adaptez și eu la ce va fi. E normal că starea terenului influențează exprimarea echipei. Dar e un meci în care trebuie să avem atitudine. Tot ce am câștigat în aceste zece zile am câștigat fiindcă am avut atitudine și determinare. Mă aștept să avem și mai multă determinare decât în aceste meciuri” a conchis tehnicianul alb-negrilor.

Pentru partida de sâmbătă, Alexa nu va putea conta pe Keita, care este suspendat pentru această etapă, în timp ce Ovidiu Petre este incert. Alexandru Lazăr este un alt ”absent”, acesta urmând să stea pe tușă circa o lună de zile, ca urmare a unei intervenții chirurgicale la genunchi ce va avea loc zilele următoare.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare