Conștient de dificultatea partidei de la Mioveni, Dan Alexa, antrenorul celor de la Poli Timișoara își laudă adversarii de la finalul acestei săptămâni. ”Ne așteaptă un meci greu la Mioveni, în fața unei echipe bune a seriei. Este o formație care joacă fotbal, este agresivă. Am avut meciuri tari împotriva lor atât în deplasare, cât și acasă. Nu e un joc ușor. Echipa e bine organizată, cu jucători și tehnicitate bună” a explicat Alexa înaintea plecării înspre județul Argeș.

Tehnicianul de pe banca lui Poli nu dezarmează, deși are în față unul dintre cei mai dificili adversari, și, chiar dacă joacă în deplasare, vrea ca elevii săi să vină la Timișoara cu toate cele trei puncte puse în joc. ”Mergem să facem un meci bun, în ciuda absențelor importante pe care le avem la acest joc. Vrem să obținem maxim din această deplasare”, a adăugat ”Chirurgul”.

Pierderi importante

Poli se confruntă cu o situație deloc plăcută în ceea ce privește numărul jucătorilor accidentați. De pe terenul de la ioveni vor lipsi Cristian Scutaru și Gabriel Cânu, care s-a ”rupt”, confirmă Alexa. ”Cânu are o problemă la tendon de mai mult timp, mai mult ca sigur nu va juca la Mioveni. Scutaru are o microruptură fibrilară, dar deja aleargă separat și săptămâna viitoare va intra normal la antrenamente. E perechea de fundași centrali care a dus greul. Dar va veni rândul celor care nu prea au jucat, am mare încredere în ei. Acesta e un moment bun pentru ei, să arate că pot ajuta această echipă”.

Promovare, dulce promovare

Echipa care încheie acest sezon pe locul întâ în serie accede în viitorul sezon al Ligii I, iar bătălia este mare. Antrenorul timișorenilor dorește să-și ducă echipa înapoi, în eșalonul de ”elită” de unde a preluat-o. ”Promovarea se joacă! Nu există meciuri foarte ușoare, mai ales în deplasare, unde noi nu ne exprimăm foarte bine. Acum la Mioveni joacă fotbaliști care n-au evoluat aproape deloc, sunt curios și eu dacă mental ei vor reuși să se impună. Echipa nu e delăsătoare, trebuie să fim conștienți că nimic nu s-a jucat încă!” a mai spus ”Chirugul”, înainte de plecarea spre Mioveni.

Partida dintre CS Mioveni și Poli Timișoara se desfășoară vineri seara, în nocturnă, de la ora 19:00. Conform site-ului oficial al bănățenilor, aceasta estea a cincea încleștare cu echipa din județul Argeș, din 2012 încoace, rezultatele fiind favorabile lui Poli: două victorii și două remize. În acest sezon (regular), ambele confruntări fiind adjudecate de Poli. În prima rundă a stagiunii, golurile lui Belu și Bărbuț au adus o victorie meritată cu 2-0. În retur, a fost 1-0, unicul gol fiind opera lui Trandu. De notat este că jocul din vară s-a disputat pe stadionul din Pitești, iar mâine, alb-negrii vor juca pe arena din Mioveni.

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.