Pompierii din Timiș sunt în pas cu TEHNOLOGIA. Pot fi apelați prin Viber și WhatsApp

1 minute citire
Viber si whatsapp pompieri jpg

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş este în pas cu tehnologia! Pompierii din cadrul ISU beneficiază, începând din această primăvară, de un ajutor în plus, pentru a localiza persoanele care au un smartphone cu acces la internet şi sunt într-o situaţie de urgenţă.

Astfel, internauții care au ”urgențe” ce țin de domeniul de activitate al pompierilor, pot solicita ajutorul oamenilor legii care, pe lângă serviciul telefonic de urgență 112, beneficiază, în dispeceratul integrat, de aplicațiile mobile WhatsApp şi Viber. Numărul de telefon pe care pot fi contactaţi cu ajutorul acestor aplicații este: 0749.402.720.

”Precizăm că aceste aplicaţii sunt folosite suplimentar şi în nici un caz ele nu înlocuiesc Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112”, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” din județul Timiș.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate