Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Povestirile Fraţilor Grimm, proiectate pe un ecran uriaş, în primul cinema Drive-In gratis din România. Sâmbătă are loc inaugurarea, la Timişoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Cei mici vor avea ocazia să (re)vadă povestirile nemuritoare ale Fraţilor Grimm, în fiecare sfarsit de săptămână, de la ora 11:00, pe ecranul uriaş de lângă parcul de la stadionul Dan Păltinişanu.

„Albă ca zăpada”, „Cenuşăreasa”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Muzicanţii din Bremen” şi multe alte povestiri pline de farmec şi fără vârstă îi vor încânta pe cei mici pe perioada vacanţei de vară. Accesul este liber, obligatoriu pătură sau perniţă, se stă pe iarbă!

Această „acţiune” debutează sâmbătă, 31 august 2013, de la ora 11:00 cu, poate cea mai cunoscută poveste a Fraţilor Grimm, „Albă ca Zăpada”, în cea mai recentă ecranizare, cea din 2008. Filmul este în limba germană şi are subtitrare în limba română.

Dacă dimineaţa şi la prânz cei mici sunt invitaţii de onoare ai municipalităţii pentru a urmă filme pe gustul lor, după-masa şi seara este vremea celor mari să vadă filme artistice, deocamdată pe acelaşi sistem, pe iarbă, pe pătură. În curând totul se va face din maşină, întrucât vremea se răceşte, cinematograful în aer liber devenind un „Drive-In” în adevăratul sens al cuvântului.

Primăria Municipiului Timişoara mulţumeşte Centrului Cultural German din Timişoara şi Goethe Institut pentru implicare şi suport.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore