Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
AcasăȘtiriAdministrațiePrimăria vrea muncitori ZI și NOAPTE pe șantierul din Centrul Istoric. Când...

Primăria vrea muncitori ZI și NOAPTE pe șantierul din Centrul Istoric. Când vor fi gata străzile PIETONALE

Publicat in

VOCEA TIMISULUI va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Chiar dacă reabilitarea zonei centrale a Timișoarei este cu mult în întârziere, iar termenul de execuție a lucrărilor a fost depășit demult, fiind prelungit cu un an calendaristic (de la 31 decembrie 2014 până pe data de 31 decembrie 2015), edilul capitalei Banatului anunță că este convins de faptul că firma care efectuează lucrările se va încadra în termenul pus de el intermediar, finele lunii iulie, cu cel puțin o parte dintre lucrări. ”Ne vom încadra în termen, termenul este sfârşitul anului 2015 şi vom termina, pe porţiuni, mai repede. Până la sfârşitul lunii iulie nu o să se termine totul, toate cele zece străzi şi patru pieţe. Piaţa Libertăţii, Piaţa Sfântul Gheorghe, străzile: Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Mercy, Strada Fără Nume și Praporgescu, adică aproape toate străzile vor fi gata. Nu vor fi gata Eugeniu de Savoya până atunci, că este o stradă mai mare, şi Piaţa Unirii”, a explicat primarul Timișoarei.

Întâiul gospodar de pe Bega susține prelungirea timpului de lucru pentru muncitorii de pe acest șantier uriaș, astfel încât aceștia să lucreze 24 de ore din 24. ”Când vine vremea bună, se va lucra în schimburi prelungite şi inclusiv noaptea se poate lucra la pavaj, pentru a avansa cât mai repede. Vom solicita constructorului să lucreze şi noaptea”, a adăugat Nicolae Robu.

De asemenea, municipalitatea a lansat deja licitaţia care prevede lucrări de punere în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe desfășurarea acestui șantier, fiind vorba despre lucrări necuprinse în proiectul iniţial. Valoarea noului contract a fost estimată la circa 3 milioane de euro. ”Proiectul este în licitație. Poate veni o altă firmă sau poate să lucreze aceeași. Cazul ideal ar fi ca aceeași firmă să câștige licitația, pentru a nu mai apărea încurcături”, a conchis primarul Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare