După o săptămână petrecută în Vietnam, de unde a „dat de veste” despre activitatea sa doar în ultima zi, primarul Nicolae Robu a început „în forţă” cu noutăţile despre activitatile pe care le desfăşoară în Singapore.
Edilul Timişoarei a participat ieri la cea mai mare comferinţă a primarilor organizată la nivel mondial, acolo unde, susţine el, a făcut o prezentare pompoasă oraşului a căror frâie le ţine de aproape doi ani.
„Iată un rezumat al prezentării pe care am făcut-o Timişoarei la masa rotundă la care am participat astăzi la cea mai mare conferinţă a primarilor organizată în lume, sub genericul „World Cities Summit and Mayors Forum”, ediţia 2014 -Singapore
Timişoara este un oraş situat în Europa Centrală, în partea de Vest a României, în mijlocul unei zone care cuprinde o mulţime de capitale: foarte aproape Belgrad şi Budapesta, apoi Bucureşti, Sofia, Skopje, Sarajevo, Viena şi Bratislava.
Populaţia Timişoarei este 320.000 locuitori, Timişoara fiind astăzi al treilea oraş în România după populaţie.
Din punct de vedere economic, însă, Timişoara este al doilea oraş al României, primul după capitala Bucureşti. Pentru 2013, faimoasa revistă Forbes a desemnat Timişoara drept cel mai dinamic oraş din România şi al doilea -primul după Bucureşti-, cel mai bun pentru investiţii.
Principalul sector economic dezvoltat în Timişoara este industria, având în prim-plan domeniile IT&C şi automotiv.
Timişoara este unul dintre cele mai importante centre academice din România, cu patru universităţi de stat şi două private, totalizând peste 50 de mii de studenţi.
De asemenea, Timişoara este unul dintre cele mai importante centre culturale din România, având un număr important de instituţii culturale, precum: Opera Naţională, Teatrul Naţional, alte două teatre de stat, Filarmonica, Casa Folclorului, mai multe muzee şi o mulţime de buni artişti, în toate cele şapte arte. Bazat pe aceste atuuri, Timişoara s-a înscris în competiţia pentru desemnarea drept capitală europeană a culturii, în 2021.
Actualmente, Timişoara:
(1) îşi dezvoltă cele două parcuri industriale, asigurând facilităţi foarte atractive pentru investitori
(2) îşi modernizează infrastructura de trafic
(3) îşi modernizează reţelele de utilităţi
(4) se eficientizează din punct de vedere energetic
(5) îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura şcolară, prin reabilitarea clădirilor vechi şi construcţia de noi clădiri, dar şi prin îmbunătăţirea dotării tehnice
(6) îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura medicală, prin reabilitarea clădirilor vechi şi construcţia de noi clădiri, dar şi prin îmbunătăţirea dotării tehnice
(7) îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura sportivă, prin reabilitarea elementelor infrastructurale existente şi realizarea altora noi (ex.: Sala Polivalentă de 3.000 locuri)
(8) îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura culturală, prin reabilitarea elementelor infrastructurale existente şi realizarea altora noi (ex.: Amfiteatrul în aer liber din Grădina de Vară Capitol, cu 1.200 locuri, Sala Polivalentă, cu 3.000 locuri)
(9) îşi reabilitează centrul istoric, transformându-l în zonă pietonală
(10) se înfrumuseţează, prin reabilitarea malurilor Begăi, a parcurilor şi monumentelor şi prin crearea de noi parcuri şi monumente” a scris Nicolae Robu, duminică dimineaă, pe Facebook.
Ţie cum ţi se pare descrierea făcută de edil, pe reţeaua de socializare, oraşului nostru?