Şcoala românească are noi duşmani

0
877

De ceva vreme, mai exact de la începutul anului şcolar, ziarele şi televiziunile-tabloid şi-au găsit un nou subiect de dezbatere: violenţa din unităţile de învăţământ. Subiectul nu e nou, el fiind readus insistent în atenţie ori de câte ori două eleve se iau la păruială în faţa clasei sau vreun elev teribilist e filmat bătându-şi joc, prin gestică şi limbaj, de elevi sau chiar de dascăli. Un ultim caz mi-a atras însă atenţia în ultimele săptămâni, în care un părinte nemulţumit a intrat în şcoală şi a bătut un elev. Asta da ştire. Ca la lecţiile de jurnalism. Dacă un câine a muşcat un om, e ceva banal. Dacă, însă, un om a muşcat un câine, atunci e un subiect senzaţional. Aşa şi cu părintele cu pricina. Câtă vreme puştii aflaţi la pubertate îşi scot ochii între ei fără să fie deranjaţi ori supravegheaţi de nimeni, e OK. Atunci însă când un părinte bate un elev, atunci facem din asta o dezbatere naţională şi mai mobilizăm şi importante resurse ministeriale pentru asta. Cel puţin asta e percepţia subsemnatului care, urmărind reacţia responsabililor din învăţământ, cred că, pe undeva, există şi o doză de exagerare, care nu poate face decât rău atât şcolii, cât şi celorlalţi implicaţi: dascăli, elevi, părinţi. Ce ne spune doamna ministru Ecaterina Andronescu după evenimentul cu pricina? Că Ministerul Educaţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor lucra la o strategie comună, pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete. S-a ajuns până acolo încât unele inspectorate şcolare au interzis cu desăvârşire accesul părinţilor în perimetrul unităţilor de învăţământ, ca şi cum ei ar fi principalii vinovaţi pentru toate relele din sistem. Nimic nu poate fi, cred eu, mai nociv decât generalizarea unor astfel de cazuri, în care categorii întregi sunt învinovăţite „la pauşal” pentru explozia de nervi a unora cu – hai să le spunem elegant – probleme de comportament. Sunt de acord că astfel de situaţii nu ar trebui să existe. Că oamenii nu ar trebui să-şi facă dreptate singuri, cu atât mai puţin atunci când vorbim despre o confruntare inegală, cum este cea dintre un adult şi un copil, indiferent cât ar fi acesta din urmă de certat cu bunul simţ sau cu legea. Nimeni nu l-a întrebat pe părinte ce l-a apucat şi nici nu mai contează. În oricare dintre situaţii, adultul e cel vinovat. Cred totuşi că puţină moderaţie în abordarea unor astfel de situaţii nu ar strica.

Am totuşi o mare nedumerire: au devenit părinţii principalii inamici ai şcolii? De când mă ştiu, într-un limbaj devenit deja stereotip, directorii de şcoli lansează apeluri pompoase către părinţi, prin care le cer să fie partenerii sistemului educaţional. Acest lucru nu se mai întâmplă însă. Era o perioadă, considerată acum de tristă amintire, când relaţia dintre părinte şi şcoală nu se rezuma doar la şedinţa trimestrială cu părinţii şi când o dojană în faţa clasei conta, poate, mai mult decât tăiatul internetului ori a banilor de club din ziua de astăzi. Şi atunci erau lipsuri în sălile de clasă, iar părinţii contribuiau fiecare cu ce putea. Din nou, nu spun că era bine, dar toate aceste lucruri creau şi un alt gen de relaţie între dascăl şi părinte, în care puţine dintre lucrurile care se întâmplau în şcoală nu ajungeau la urechile celor două părţi. Astăzi însă, societatea a evoluat. Părinţii sunt ţinuţi după porţile înalte ale şcolilor, iar discuţiile cu profesorii au loc prin SMS. Nu se cunosc între ei, după cum nu i-au văzut la faţă nici pe colegii de clasă ai iubitelor odrasle. Cât despre parteneriat, ce să mai vorbim? El se manifestă doar atunci când părintele e somat să achite fondul clasei, fondul şcolii sau sumedenia de concursuri, CD-uri ori caiete speciale. Ce se întâmplă între pereţii şcolii nu mai contează. Răspunde altcineva. Am curajul să afirm însă că dacă pentru un dezaxat punem preventiv la zid categorii întregi de persoane, atunci nu dăm dovadă decât de neputinţă şi de comoditate. Soluţii în mod sigur există. Rămâne doar ca şcoala-fortăreaţă să le accepte, chiar cu riscul de a ieşi, uneori, din şabloane.

O.T.

Informaţiile publicate de voceatimisului.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.