Şerban Ionescu s-a stins din viaţă ieri. Actorul avea 62 de ani.

1 minute citire
descărcare jpg

Şerban Ionescu s-a stins din viaţă ieri. Actorul avea 62 de ani.Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca, a declarat  directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Conform sursei citate, decesul actorului a suvenit în jurul orei 23.30.

Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.

 Şerban Ionescu  s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde tatăl său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi la terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri precum: „Locţiitorul” de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei” de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a urmat să joace la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care din 2001 a putut fi admirat în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

sursa: mediafax.ro

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate