Şoferii indisciplinaţi, sancţionaţi de poliţiştii rutieri în tot judeţul Timiş

- Advertisement -

Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 900 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 302 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 137 de permise de conducere.

În perioada 08 – 11 februarie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente. Astfel, au fost întocmite 9 dosare penale şi aplicate 918 sancţiuni contravenţionale, 302 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 78 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Au fost sancționați și 78 de pietoni care nu au respectat prevederile legale. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 137 de permise de conducere, 68 dintre acestea fiind pentru  neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Au fost reținute și permisele de conducere ale șoferilor care nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor, nu au respectat regulile privind efectuarea manevrei de depăşire, limitele legale de viteză, semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric, sau au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

E greu de crezut că și azi mai sunt...

Arsi la buzunar pentru nepurtarea mastii

Polițiștii din Timiș, alături de celelalte instituții cu atribuții...

Se lanseaza primul manual de educatie rutiera pentru copii

Asociația EDIT prin proiectul ,,Ora de Educație Rutieră”, inițiativă...

Baut, drogat si cu gura mare! Asa l-au prins politistii pe un conducator auto, la Timisoara VIDEO

Pe parcursul weekend-ului recent încheiat, polițiștii rutieri au acționat...

Peste 500 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri sâmbătă noaptea

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au organizat o acțiune pe...