Solutia primarului Robu la nemultumirile taximetristilor fata de UBER. Politia, campanie de amendare

- Advertisement -
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, mesaj clar pentru taximetriștii companiei TUDO care astăzi l-au acuzat printr-un comunicat de presă că încalcă legea permițând companiei UBER să presteze servicii în Timișoara.

„Eu le-am spus taximetriștilor din Timișoara că dacă ei consideră că activitatea UBER este ilegală trebuie să sesizeze instituțiile puterii judecătorești, nicidecum primăriei. Nu vor să înțeleagă pentru că la ei este mai simplu să claxoneze în vecinătatea primăriei sau și-au permis chiar în vecinătatea blocului în care locuiesc eu. Cred că trebuie să înțeleagă atribuțiile fiecărei instituții. Nu suntem în comunism, primarul nu este prim-secretar să poată face orice îl taie capul. Dacă este ceva ilegal, asta nu stabilește primăria. De ce nu se adresează Tribunalului dacă au certitudinea că activitatea UBER este ilegală. Se deschide un proces, se va da o sentință și acea sentință va fi sfântă pentru toată lumea. Ei sunt cei care susțin că este ilegală activitatea. Mie nu îmi spune nimeni dintre cei abilitați să o facă că este ilegală ca să mă adresez instanțelor de judecată. Ei trebuie să se adreseze, este simplu, este elementar”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul a explicat și că nu a fost deranjat de claxoanele taximetriștilor care weekend-ul trecut au protestat în cartierul lui. Edilul spune că mitingul de amploare pe care taximetriștii pe care doresc să îl organizeze în Timișoara va fi autorizat pe un traseu special care să nu încurce traficul din oraș.

Poliția Rutieră a început o campanie de amendare a taximetriștilor din Timișoara imediat după ce aceștia au protestat fără autorizație pe străzile din Timișoara, duminica trecută. Zeci de șoferi de taxi s-au ales cu amenzi ridicole, cum ar fi pentru faptul că nu aveau asigurări pentru bagajele clienților. În schimb, Poliția Rutieră din Timiș nu pare să fie deranjată de numărul mare de șoferi care conduc beți, pentru a porni și împotriva acestora o campanie de amendare.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Protest în comuna Uivar, după schimbarea pe șest a viceprimarului liberal

Aproape 100 de persoane s-au mobilizat, ieri, în fața...

Procurorii DIICOT isi inceteaza activitatea si se alatura protestelor

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare...

Complexul sportiv din Calea Lipovei prinde contur…pe hartie. Cate terenuri de sport se vor construi

Se fac primii paşi înspre construcţia primului complex sportiv...

Impacare istorica in PNL Timis. Nicolae Robu si Danut Groza si-au strans mana

Pace între primarii din PNL Timiş şi liderul filialei...

Din aceeași categorie

Categorii Populare