Sport de masa! Prietenia sinceră și fără orgolii dintre liberalul Alin Nica și useristul Dominic Fritz pune Timișoara pe butuci

- Advertisement -
Evident, titlul e o glumă! Una cinică, ce-i drept! Tocmai pentru că toată lumea știe, deja, că parteneriatul civil dintre președintele CJ Timiș, Alin Nica, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz e unul care a depășit, demult, chiar și faza ”de ochii lumii”. Acum, războiul de PR e pe față!

Da, tango-ul dintre Nica și Fritz e pur și simplu un joc de imagine! Nimic altceva! Doar nu își închipuie cineva că tot arsenalul – urlete, țipete, plâns, mâhnire, regrete sau scuze – a fost rostit din îngrijorare și compasiune pentru timișoreni sau pentru starea lor psihică sau economică?! Nici vorbă. Totul e PR.

De când s-au instalat la butoane și până-n zi de azi, în ce privește pandemia, timișorenii nu au avut parte decât de vorbe meșteșugite, declarații pompoase și de acțiuni intens mediatizate, în care partenerii civili, liberalul Alin Nica și useristul Dominic Fritz, s-au luptat și și-au asumat aceleași realizări.

Ambii politicieni, care au promis reforme și un trai mai bun, s-au cocoțat pe pandemie, care a îngenunchiat un județ întreg și a adus în pragul falimentului și sărăciei o grămadă de firme și familii, așa cum au știut mai bine: acțiuni de Public Relations!

De azi, zona metropolitană Timișoara ar fi trebuit să fie liberă, după 14 zile de lock-down, decizie care a intrat în vigoare pe data de 8 martie a.c. Atunci, după hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Timiș, primarul Fritz a salutat victoria, dar a și plâns pe umărul timișorenilor, îmbărbătându-i că o să fie bine! De cealaltă parte, președintele CJ Timiș, Alin Nica, a criticat hotărârea CJSUT, acuzându-l pe Fritz că, în loc să vină cu soluții coerente pentru gestionarea pandemiei, ia deciziile cele mai ușoare: carantinează!

Sâmbătă, după 2 săptămâni de carantină, fără niciun rezultat vizibil, ba din contra, CJSUT a decis să nu mai prelungească calvarul carantinării. De această dată, pozițiile partenerilor civili Nica și Fritz au fost, tot antagonice, dar inverse. Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a salutat decizia, menționând că, în continuare, așteaptă soluții concrete din partea primarului userist. De cealaltă parte, Dominic Fritz a criticat hotărârea CJSUT și, din postura unui personaj care s-a abținut de la vot, a acuzat ”jocuri politice meschine”.

Tabela de marcaj

În schimb, aseară, după nici 24 de ore de la decizia CJUST de decarantinare a zonei metropolitane, Raed Arafat a intrat în teren și, din postura celui de-al doisprezecelea jucător, a marcat în deplasare, în poarta lui Alin Nica, aducându-l pe Dominic Fritz, la pauză, în postura de învingător, la un scor de 2-1.

Practic, peste capul CJUST, care a decis ridicarea carantinei, la urletele și țipetele lui Dominic Fritz, secretarul de stat Arafat a decis prelungirea izolării generale, nu cu încă o săptămână, așa cum se obișnuia, ci cu încă 72 de ore. Interferența lui Raed Arafat, extrem de brutală și de neînțeles, într-o chestiune de nivel județean, nu face decât să confirme un singur lucru.

Și anume că CJUST, chiar dacă e factor de decizie, din pixul lui Arafat, devine un organism…consultativ, cu rol onorific: ”Ca urmare a situației existente în perimetrul format din raza administrativ-teritorială a municipiului Timișoara și a comunelor limitrofe, unde rata de incidență este ridicată, iar în baza datelor furnizate de CNCCI, gradul de ocupare a paturilor COVID ATI în județul Timiș, a atins capacitatea maximă, în vederea limitării riscului ridicat de transmiterea a Coronavirusului SARS-CoV-2 printre comunitățile vizate, s-a stabilit prelungirea carantinei pentru încă 72 ore pentru ariile teritoriale din Județul Timiș, respectiv, municipiul Timișoara și comunele Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăvița, cu aplicabilitate imediată din data de 22.03.2021, ora 00:00”.

Tandem userist

Decizia lui Raed Arafat, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, a venit în urma consultării cu conducerea Ministerului Sănătății, recte cu Vlad Voiculescu de la USR, chipurile, ”dată fiind lipsa întrunirii numărului minim de voturi care să permită adoptarea unei hotărâri a CJSU Timiș în ceea ce privește măsurile necesar a fi aplicate în vederea limitării noului virus, în pofida recomandărilor furnizate de DSP, ale avizelor și recomandărilor INSP”.

O poveste frumoasă când, de fapt, miza era cu totul alta. Mai exact, Vlad Voiculescu, șeful lui Raed Arafat, a impus decizia doar pentru a-l salva și a-i mai da o gură de oxigen colegului său de partid, Dominic Fritz, care și-o luase rău pe coajă odată cu umilința decaratinării, victorie asumată de Alin Nica și aplaudată, la scenă deschisă, de către timișoreni. „Am avut consultări cu premierul, cu doctorul Arafat, cu autoritățile din Timisoara, este singurul lucru responsabil„ a afirmat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

De fapt, ca să fim corecți, victoria privind ridicarea carantinei din zona metropolitană nu e nici măcar a președintelui CJ Timiș, Alin Nica, chiar dacă acesta și-a asumat-o cu un tupeu de zile mari, asemenea oricărui politician de mic litraj. Dacă s-ar fi putut, și-ar fi trecut și paternitatea pe certificatul de naștere, în dreptul hotărârii CJSUT, doar ca să câștige niște voturi în plus.

Ce nu pricepe Nica, e următorul lucru: nu înseamnă că, dacă te-ai poziționat, încă de la început, împotriva carantinării unui oraș, știind clar că nu ai nici o șansă de izbândă, dar ai enorm de câștigat de pe nemulțumirile celor afectați de decizie, ești salvatorul națiunii! Un joc de rol, plin de cinism și un calcul politic meschin. Nimic altceva, în afară de PR și imagine publică!

Primarul, resuscitat

Este cât se poate de clar că decizia lui Raed Arafat, dictată de ministrul userist Vlad Voiculescu, l-a resuscitat pe Dominic Fritz, aducâdu-l, din nou, în joc. Imediat după anunțul secretarului de stat din Ministerul Sănătății, primarul Timișoarei a salutat decizia acestuia, chiar dacă, în urmă cu nici 24 de ore, când s-a discutat în CJSUT, prelungirea carantinării zonei metropolitan, Fritz s-a abținut de la vot.

Plin de emoție, înțelegere și empatie, după reguli stricte de PR, întâiul om al urbei, s-a dezlănțuit pe Facebook, decretând că: Dezbinarea pe care o vedem în această pandemie este dureroasă, dar nu am nici un dubiu că, după ce se va termina, și se va termina, ne vom regăsi unii pe ceilalți în proiecte care ne duc înainte. Îmi pare rău de incertitudinea prin care timișorenii au trecut în acest weekend și am un respect uriaș pentru eforturile până la limită pe care mulți le fac pentru a răzbi în aceste vremuri. Carantinarea zonei metropolitane Timișoara este necesară pentru a preveni un colaps, altfel iminent, al sistemului sanitar. Alte variante de a opri creșterea rapidă a ratei de infectare din păcate nu există. Propunerea DSP de ieri de a continua carantinarea doar pentru o parte din zona metropolitană era ilogică și de neexplicat. Politizarea carantinării aici, la Timișoara, a dus la blocajul din CJSU și de aceea decizia a fost luată de către Guvernul României, prin ordinul secretarului de stat Raed Arafat. Salut hotărârea de a continua carantina în forma în care CJSU a argumentat-o și decis-o acum două săptămâni, pentru Timișoara și toate cele 4 comune periurbane.  Am atras atenția ieri că modul în care se iau deciziile privind carantinare este viciat și lipsit de asumare. Îl susțin pe ministrul Vlad Voiculescu în inițiativa lui de modificare a algoritmului de carantinare: măsurile luate trebuie să fie clare, logice și predictibile”.

Frumos. Mai că-ți vine să îți scoți batista sau să-l treci pe Fritz, la numere favorite, în memoria telefonului mobil! De fapt, la fel ca și la Alin Nica, primarul userist nu face decât să puncteze la capitolul imagine. Atât și nimic mai mult! Acțiune zero barat! Doar circ și contre!

Nica, un mic looser

Logic, președintele CJ Timiș, Alin Nica, nu avea cum să rămână în afara ringului, cu atât mai mult cu cât, ca urmarea a deciziei lui Raed Arafat, președintele PNL Timiș a intrat, în pază, la vestiare, cu minus un gol. Căci, așa cum v-am spus, atât la Nica cât și la Fritz, tot războiul acesta de uzură și toate aceste dueluri în declarații, nu au decât un singur scop: consolidarea votului politic și, nu în ultimul rând, să rupă cât mai mult din tabăra adverse.

Chiar dacă, nu-i așa, cei doi sunt parteneri civili?! Așadar, cum Alin Nica s-a culcat învingător și s-a trezit învins, a pus tunurile pe ”mincinosul” de Raed Arafat și pe Vlad Voiculescu, evident, doar de dragul PR-ului și în ideea de a se poziționa alături de popor, fiind limpede că lumea e nemulțumită de haosul carantinării.

Așa că, după ce și-a ales țintele, a dat drumul la salbele de tun, în uralele tuturor timișorenilor, evident, frustrați la maxim, după un an de pandemie: ”Raed Arafat mi-a spus că nu poate lua o decizie în numele Comitetului pentru că nu-i permite legea. Când a mințit?Atunci când a spus sau acum când a semnat ordinul? Prelungirea carantinei de către secretarul Raed Arafat este o bătaie de joc la adresa timișorenilor, o sfidare a unei structuri județene și o intervenție politică grosolană. Raed Arafat împreună cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu au pus presiune repetată pe cei care au dreptul să hotărască soarta municipiului Timișoara și a zonei periurbane. Le-am atras atenția de mai multe ori asupra inutilității carantinei. Am cerut explicații și am propus soluții. Răspunsul lor final a fost ignorarea deciziei democratice, prin vot, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și instaurarea unei carantine nedrepte, din pix, fără nicio susținere reală. Cer încetarea carantinei formale și aplicarea de urgență a măsurilor suplimentare de reducere a ratei de infectare. Raed Arafat, secretarul de stat care hotărăște pentru timișoreni împotriva voinței lor, este cel care a achiziționat si apoi a abandonat patru unități mobile ATI prin diferite curți din țară, una chiar în Timișoara, la Spitalul Municipal. În timp ce noi suplimentăm paturile ATI cu eforturi financiare uriașe, Raed Arafat nu găsește o soluție să încălzească unitățile mobile…”.

Adunare generală

Bun, textul lui Alin Nica este mult mai lung căci, după ce insinuează nereguli în achiziționarea unor unități mobile de ATI, care zac prin curți, după ce-au fost cumpărate de Raed Arafat, președintele CJ Timiș își cere scuze populației ”pentru modul abuziv și ineficient în care Raed Arafat și Vlad Voiculescu au ales, nu doar să ignore suferința timișorenilor, ci să le-o sporească”.

După care, o dă în emoții, lacrimi și înțelegere, vorbind că un adevărat părinte care empatizează cu suferința celor din Horeca și frustrarea familiilor, care-și lasă copiii singuri prin casă și fără educație. Ba mai mult, Nica îi acuză pe Arafat și Vociulescu de ”orgolii stupide și jocuri puerile de imagine” când, culmea, el însuși face exact același lucru! Milimetric!

Unde mai pui că, la corzile de la contrabasul lui Nica, cu sacâzul pregătit, a sărit și prof. dr. Virgil Păunescu, directorul Oncogen, fost consilier pe probleme de sănătate al președintelui Traian Băsescu și îndrumător calificat al directorului SCJUT, Raul Pătrașcu care printr-o postare de câteva rânduri îi calcă pe cap pe Raed Arafat și Vlad Voiculescu: „3 zile în plus de carantină NU este o decizie medicală, ține mai mult de orgolii. Un fel de a ne spune: Timișoara ciocu’mic și comanda la București! Păcat că sunt destui timișoreni dispuși să bage capul în nisip”.

Pierderi colaterale

Și, acum, că lucrurile s-au lămurit, frumos ar fi ca, dincolo de cuvinte meșteșugite, lacrimi. suspine și manipulări (dez)interesate, dacă tot se flutură bine comunității, partenerii civili Alin Nica și Dominic Fritz să iasă la braț, într-o conferință de presă comună, și să-i lămurească pe timișorenii asupra câtorva aspecte.

Spre exemplu, să zică cifra exacta a timișenilor care, de la începutul pandemiei și până acum, și-au pierdut locurile de muncă sau sunt în șomaj tehnic. Și, evident, care sunt măsurile economice pentru redresarea situației sau pentru atragerea de noi investitori, care să aducă joburi. Mai apoi, să explice Nica și Fritz bănățenilor câte firme, care contribuiau la bugetul de stat cu taxe și impozite, s-au închis în Timiș de la începutul pandemiei și cum văd cei doi parteneri civili ieșirea la liman.

Tot ei să le comunice timișenilor și cu cât au scăzut colectările fiscale, în ultimul semestru și câte firme  s-au deschis în ultimele 6 luni! Și, de ce nu, câte persoane noi au angajat în cele două instituții, Primăria Timișoara și CJ Timiș, de când au preluat pixul și ștampila!

Toate cu cifre clare, grafice, soluții și termene! Ca să știe și bănățenii cu cine au de-a face, dincolo de Facebook…

1 COMENTARIU

  1. rasu’ plansu’ parca il vad pe umflatu’ si penalu’ inculpatu’, de piedone acu’ ceva ani cand descindea in asemenea „actiuni de pedepsire” insotit de politie si televiziuni inclusiv cand isi dadea „examenele” la facultatea aia din petrosani…doamne ce vremuri am trait si traim…romanica de romanica. zau, ca ne meritam soarta si cum zic unii…blestemu’ lui ceausescu asasinat cu sange rece in ziua de craciun…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie