Stadionul „Dan Paltinisanu” ar putea deveni o amintire. Actul care se va vota in CJ Timis

- Advertisement -

Consiliul Judeţean Timiş face primii paşi înspre amenajarea unui complex sportiv de mari dimensiuni în zona Standionului „Dan Păltinişanu”. Aleşii judeţeni vor avea pe masă, la următorul plen, un proiect prin care instituţia vrea să aprobe necesitatea și oportunitatea dezvoltării unui complex sportiv pe actualul amplasament al stadionului ”Dan Păltinișanu”. Ideea demolării arenei a fost enunţată de preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, încă de la începutul anului 2017. Este însă posibil ca CJ Timiş decidă să reabiliteze arena.

„Menționăm că, în prezent, infrastructura, soluțiile arhitectonice și funcțiunile curente nu mai corespund standardelor și normelor internaționale, în plus, limitează valorificarea potențialului municipiului Timișoara, principalul pol de creștere economică de interes național din vestul României în organizarea de evenimente sportive, culturale și de agrement la standarde europene. Mai mult, în anul 2021 Timișoara va fi Capitala Culturală Europeană, toate acestea arătând importanța realizării unui complex sportiv la nivel de standarde europene. În susținerea celor mai sus arătate, stau și concluziile cuprinse în cap.VIII din Proiectul întocmit de S.C. Europroiect S.R.L. privind evaluarea siguranței structurilor construcțiilor la stadionul Dan Păltinișanu Timișoara. (…) Se aprobă necesitatea și oportunitatea dezvoltării unui complex sportiv pe actualul amplasament al stadionului ”Dan Păltinișanu” Timișoara, identificat potrivit CF nr.406735 Timișoara, nr.top.14164/1; 14166/1; 14165/1; 14167/1 în suprafață de 55.423 mp. Se aprobă demararea procedurilor de elaborare a studiilor și a documentațiilor tehnico-economice (SPF, SF) necesare în vederea realizării unui complex sportiv, pe amplasamentul prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre. Sursele financiare necesare întocmirii studiilor și documentațiilor prevăzute la art.2 vor fi suportate din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș”, se arată în proiectul CJ Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Tragedie pe un drum din Timiș: un șofer de 29 de ani a murit după ce mașina i-a luat foc

Clipe dramatice astăzi, 27 aprilie, pe drumul comunal D.C....

RETIM: Cum ne obligă să sortăm gunoiul, dar îl aruncă la grămadă. Jaful care miroase urât în Timișoara

Timișorenii sunt încurajați să sorteze gunoiul acasă, primesc amenințări...