Sub lupă! Primăria Giroc i-a surprins, din nou, pe profesioniștii de la D.G.A Timiș, când își evacuau tehnica, cu ajutorul secretarei Carmina Mateia

- Advertisement -
După incidentul de săptămâna trecută, când secretara Carmina Mateia a fost deconspirată, în momentul în care a înlesnit accesul unor (ne)cunoscuți în birourile (vice)primarului Dan Vîrtosu, administrația locală a coborât milităria din pod. Și, probabil, nu s-ar fi întâmplat acest lucru dacă, la pachet, luni, 22 ianuarie a.c, puțin după ora 6.30 dimineața, sceneta nu s-ar fi repetat, conform probelor video, intrate în posesia Vocea Timișului! De data asta, funcționarul public nu și-a mai mai legendat accesul în Primăria Giroc, după orele de program, pe motiv că-și caută cartea de identitate, ci s-a îndeletnicit, tot pe întuneric, cu altceva: cu un transport (ne)autorizat de bunuri, într-un sac de gunoi negru, din birourile instituției publice către aceiași (ne)cunoscuți care, în urmă cu câteva zile, umblau cu lanternele prin cabinetul edilului! 

Deci, acum e limpede că, nici pe data de 16 ianuarie a.c, după cum a prezentat și Vocea Timișului, oaspeții secretarei Carmina Mateia nu au fost niște hoți de duzină, ci, așa cum rezultă din verificări, ofițeri operativi ai Direcției Generale Anticorupție Timiș (DGA). În concluzie, dincolo de scenariile bollywoodiene, care au marcat cele două evenimente, atât cel de pe 16 ianuarie câți și cel de pe 22 ianuarie a.c, avem de a face cu o operațiune organizată de interceptare a convorbirilor ambientale și, ulterior, una de deparazitare a administrației locale. Mai exact, ultima, cea de acum câteva zile, are legătură cu recuperarea rapidă a tehnicii fixe de interceptare, imediat după devoalarea agentului 007 din sânul Primăriei Giroc, ca urmare a unor evaluări subțiri de riscuri! Deci, operațiune deconspirată, agent expus! 

Azi, la cum stau lucrurile, ca tabloul să fie absolut complet, la Primăria Giroc mai trebuie să se întâmple doar două lucruri. Fie secretara administrației locale, Carmina Mateia, trage camionul direct în fața arhivei sau a instituției publice, încarcă toate documentele și, cu tupeu, se duce în treaba ei! Ori funcționarul public de la marginea Timișoarei, cu acordul statului de drept, mută dosarele la adresa de domiciliu și deschide punct de lucru, sub sigla Direcției Generale Anticorupție (DGA). 

Altfel, nu are nicio logică operativă, să semnalizezi prin SMS, că revii la serviciu, după program, când îți știi background-ul și, mai mult decât orice, că urmează să înlesnești accesul unor (ne)cunoscuți la birourile (vice)primarului Dan Vîrtosu! Sau, cu atât mai puțin, vreo noimă ca să te trezești cu noaptea-n cap, să scoți marfă caldă de la locul de muncă și să o predai, printr-o fentă de contact pasager, acelorași persoane (ne)identificate. Ca, în final, din nou, toată echipa de șoc, în frunte cu agentul de sprijin, să fie surprinsă de camerele de supraveghere video – nu o dată, ci de două ori! – exact ca într-un film care are un singur public țintă: nevăzătorii!

Acum, cu legea-n mână, cu două incidente de securitate la activ și tot atâtea plângeri penale, depuse doar în ultima săptămână, (vice)primarul Dan Vîrtosu a dispus, până la lămurirea situațiilor, măsuri de supraveghere a personalului, securizarea birourilor și accesul restricționat al funcționarilor la locul de muncă, în special, în afara orelor de program! Altfel spus, Primăria Giroc a instaurat, începând de alaltăieri, un soi de circulație controlată, cu un iz de flexibilitate.

Ceva în genul codului de bune practici și maniere de la Penitenciarul Popa Șapcă: atenție… camerele video funcționează, alarma e activă, schimbăm yalele, nu e voie să circulați după stingere, decât cu bilet, faceți inventar și nu (mai) furați documente! Exact așa rezultă din comunicarea internă a instituției publice, una care are, în preambul, următoarea motivație: “Având în vedere evenimentele petrecute recent în cadrul Primăriei Comunei Giroc, evenimente care se află sub incidența Codului Penal, vă solicit ca până la data de 25 ianuarie 2024 – ora 16.00, să procedați la inventarierea de urgență a tuturor documentelor existente în cadrul compartimentului”.

Și avertizarea către angajații Primăriei Giroc continuă cu următoarele pasaje scrise: “Vă reamintesc că accesul în interiorul primăriei, înainte sau după programul de lucru, este strict interzis, dacă nu înștiințați, în prealabil, conductorul instituției. Totodată precizez că, în lipsa dumneavoastră, ușa biroului va fi închisă pentru evitarea oricărei situații ulterioare. În cursul zilei de astăzi, 23 ianuarie 2024, se va proceda la schimbarea tuturor yalelor din cadrul primăriei, urmând ca fiecare compartiment să primească câte un exemplar al cheii. Sistemul de alarmă va fi activat…”.

Acum, în toată ecuația asta, în primul rând, e clar că diriguitorul instituției publice, Dan Vîrtosu, face salturi mortale și eforturi disperate să readucă Primăria Giroc pe linia de plutire. Mai exact, să o scoată la lumină din zona penală, a jocurilor de interese și din siajul cooperativei imobiliare, entitate care a măcinat administrația locală, până la fundație, în ultimii 20 de ani. E complicat și greu, în același timp, având în vedere că marea majoritate a funcționarilor publici, în special cei din posturi cheie, sunt moșteniți cu tot cu… concurs, de pe vremea răposatului Ionel Toma.

România lucrului bine făcut!

Revenind la ultimul incident de securitate, petrecut în dimineața zilei de 22 ianuarie 2024, și de data aceasta, imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe raza comunei Giroc sunt cât se poate de clare și sugestive. La fel de elocvente ca și cele din seara zilei de 16 ianuarie a.c! Se vede limpede că, în jurul orei 6.43, înainte de începerea programului de lucru, secretara Carmina Mateia pătrunde, în curtea Primăriei Giroc. De data aceasta nu intră în birouri, ci direct în sala de ședință a Consiliului Local, încăpere aflată într-o altă aripă a clădirii, chiar lângă sala de cununii.

Din imagini se observă că funcționarul pătrunde în încăpere cu mâna goală și, după câteva minute, la ora 6.45, iese cu un sac menajer de culoare neagră și traversează curtea interioară, în grabă. La prima vedere, după forma pungii, inițial, s-a crezut că ar fi vorba despre două bibliorafturi dar, după verificări încrucișate, Vocea Timișului a concluzionat că pachetul conținea, în fapt, tehnică auxiliară de înregistrare a convorbirilor ambientale.

Ulterior, așa cum rezultă din imaginile intrate în posesia Vocea Timișului, coletul, scos din sala de ședință a CL Giroc de către Carmina Mateia, a făcut mișcări serioase pe străzile din comună, în plină noapte. În primul rând, pachetul este preluat de un (ne)cunoscut care s-a deplasat, pe jos, până-n sensul giratoriu de la Profi (vizavi de parc), de unde a fost recuperat de către o mașină, înmatriculată în alt județ decât Timișexact la ora 6.48. Totul ca în filme! După care, aparent, viața a reintrat în normal! În sensul că, la ora 7.17, secretara face un retur… cu sacul, aparent, mult mai ușor, tot în sala de ședințe a Consiliului Local. Ca, mai apoi, după 3 minute, să pătrundă pe ușa biroului său de secretar general al comunei Giroc.

Din (ne)fericire, la fel ca și incidentul din 16 ianuarie a.c., când cineva a sesizat pofta nocturnă de muncă a secretarei Mateia, asta în timp ce necunoscuții de la DGA Timiș traforau prin birourile administrației, și în cazul incidentului din 22 ianuarie, tot din întâmplare, un trecător a sesizat contactul pasager/fulger dintre secretara Mateia și handler-ul său. De aici, restul e poveste!

Acum, e clar că din motive ce țin de rațiuni juridice și de urmărire penală, nu putem face publice toate probele video. În special cele care țin de identitatea celor doi ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție Timiș – Centrul Operativ Zonal și nici imagini care ar duce la identificarea autoturismului de serviciu. Așa e legislația! Și încă ceva! Dacă cei de la DGA Timiș – Centrul Operațional tot și-au recuperat jucăriile, chiar și cu dubla deconspirare a pionului din sânul administrației locale, după ce se va face evaluarea probelor tehnice, sub jurisdicția procurorului de caz, toți cei implicați în acest dosar sunt rugați să răspundă la o singură întrebare: care este motivul pentru care a început olimpiada de denunțuri împotriva fostului arhitect-șef al comunei Giroc, Florin Roman? Că el e miza principală, doar prin ricoșeu! Sigur, în situația Carminei Mateia și a arhitectei Cristina Babescu, căci ele croșetează pe direcție… în tandem, nu putem vorbi despre răzbunare, invidie sau plătit de polițe, în ce-l privește pe fostul șef al urbanismului comunal! Sub nicio formă! 

Nici măcar despre conștiință încărcată, avânt pionieresc, veleități de avertizor de integritate sau dragoste față de lege! Exclus! Nimic din toate cele enumerate mai sus nu au nici cea mai mică legătură cu extemporalele… olimpice și cu ura viscerală a celor două doamne față de arhitectul Florin Roman! Acum, și față de (vice)primarul Dan Vîrtosu! Și, ca să nu vă mai ținem pe jar, vă spunem doar atât, că și aici legea primează în fața interesului public – o singură instituție de forță a statului român a mirosit scenariul și dubla comandă din toată această ecuație sulfuroasă! Abia când, printre alte terminale mobile și posturi ambientale fixe, monitorizate de mai bine de 4 luni și fix 2 zile, numele băștinașei Nicoleta Șipoș va reapărea pe tapet și în transcripturi, ca și o curea, nu doar de transmisie, doar atunci comisarul-șef Mihaela Scornea, șefa Direcției Generale Anticorupție Timiș, va realiza în ce film mișto se află! La fel și cei din Centrul Operațional! 

Până atunci, toată suflarea comunei Giroc așteaptă cu nerăbdare ziua de mâine, vineri, 26 ianuarie 2024. O zi cu roșu în calendar și de mare sărbătoare căci, așa cum a prorocit secretara Carmina Mateia, pe toate palierele, “infractorul” Florin Roman urmează să fie arestat și aruncat în închisoare. Nu e clar dacă pentru tot restul vieții sau pentru infracțiunea/crima de lezmajestate! Așa că, înainte să se împlinească previziunile agentului 007 din Primăria Giroc – nu după, că ne prinde mileniul 4! – dacă tot e la butoanele DGA Timiș, comisarul-șef Mihaela Scornea este rugată, în măsura disponibilității, alături de camarazii de la Centrul Operațional, să dea binețe pe la colegii de la SICE (Poliția Economică). Acolo unde, cu determinare și profesionalism, conduce și se îngrijește de praful de pe zecile de dosare de Giroc, excelența sa, băștinașul Petru Raj Rumega

Atât, nu trebuie mai mult! Că de dosarele alea de spălare de bani – Doamne ajută! – care zac tot pe acolo și care au tangență cu chimiștii și savanții de renume mondial de la Giroc, DGA Timiș nu trebuie să mai întrebe nimic, că au preluat alții jucăria! O parte din puzzle, chiar cei care stau prin autoturisme, ca niște boschetari, de fix 4 luni și 2 zile. Și își comandă meniuri, doar cu ridicare, câteodată de la Daf, alteori de la Il Locale….

11 COMENTARII

  1. Daca lucrurile stau asa, putem ridica niste intrebari:
    – Cei de Institutii sunt extraordinar de slab pregatiti, ori sunt niste impostori. Sunt 100.000 de Șuți mai experimentati ca ei. Fara dispozitiv de bruiaj a camerelor macar? Ca sa nu mai spun de un stop cadru a camerelor ( data si ora ruleaza in continuare, doar imaginea sta in loc, neavand actiune dinamica la acea ora)
    – Secretara a ajuns colaborator prin utilizarea santajului sau la cerere?
    – Daca prezenta atat de mare interes operativ, de ce s-au folosit tehnici primitive? Adica ca si cum ii faci din ochi tintei ca urmeaza sa..
    – Cumva prin scandalul asta, institutuiile incearca sa se albeasca si sa atraga atentia? Pe modul am impuscat un om dar fur o paine ca sa merg la inchisoare 2 ani pentru furt si nu 15 pentru omor.

  2. Vocea Timisului, ia apararea Primariei Giroc, de la care ia bani buni lunar, ca altfel nu inteleg de ce acest articol este scris la modul asta. DGA isi face meseria si asta e un lucru bun. Faptul ca au adus tehnuca de ascultare si au luat documente, arata ca au o suspiciune sau o ancheta de coruptie. In toate tarile din lume se fac astfel de anchete, sub acoperire si asa se prind cei care comit infractiuni de orice natura. Doar ca VT nu a auzit de asa ceva. Acum ramane sa vedem ce ancheta incepe DGA si pe cine il invinovateste. Ca la acel viitor articol dinou VT va incepe sa comenteze aiurea. Credeam ca e o publicatie echidistanta, dar la ce ziaristi are, vad ca tot politic e condusa, ca de altfel orice in tara asta. Parca presa in Romania era libera. Libera e doar pe hartie.
    Nu ma mira ca se fac anchete la Giroc sau alte primarii din tara. In Romania se fura pe fata. Toti niste hoti, de la primar pana la femeia de serviciu.
    Si asta e o realitate in toata tara.
    Asa ca ala sau aia care ai scris articolul ala, stai jos nota 1. Eu am terminat jurnalism si nu asa se scrie un articol, daca te numesti jurnalist.
    In schimb articolul e scris perfect, daca esti platit si influentat politic si daca ai facut jurnalism la fara frecventa sau deloc.

    • Unu – dacă ai fi terminat Jurnalismul nu ai fi pus virgule între subiect și predicat!
      Doi – dacă ai fi citit primul articol referitor la DGA, nu doar ultimul, ai fi înțeles ca nimeni nu a deconspirat nimic!
      Trei – aia cu banii, nu lunar, ci la minut!

    • Ca de obicei articolul începe cu povesti despre avioane supersonice și sfârșește cu povesti despre cărucioare cu butelii, cu accentul pe prima vocală de la cuvântul „butelie”.
      Ultima precizare a fost pentru autorul articolului, un exeget al limbii române.
      Și totuși, despre care facultate de jurnalism se face referire în răspunsurile Excelenței Voastre către cititorii onești ai publicației VT?

  3. Intradevqr cum aminteam, omul putin modern le stie pe toate sau din toate, apropos acel trafic nu e relevant, cititorul rasfoieste nu citeste, vizualizare nu este sinonim cu citirea?! Acel rank trafic nu diferentiaza, este la vedere doar pentru a crea o impresie generala de interes, un stimulent, realitatea este mesajul transmis, or eu unul nu l regasesc, este mai mult nuvela decat stire – informatie, da drept este ca pot sa nu ma uit, dar totusi unde e limita intre fictiune si adevar?! Deci e o nuvela.. daca ar fi un redactor?! ,mai vexhi ar publica?! Apropo timpul trebuie edtimat la 2 zile pentru cei care .citesc. au revoir.

    • Eu nu vă contrazic, ca n-are farmec. Și da, în cazul ăsta, vizualuzare e trafic, așa arată, în site, TIMPUL petrecut pe platforma. Sănătate multă!

  4. Mukt prea lung textul, pe scurt care e informatia? La jurnalism te invata sa ” arunci” informatia nu text ..boring si daca ar fi stirea in regula ..cu asa text a murit.. era o sugestie..a da sigur ca presa le stie pe toate..o zi benefica

    • Dacă ar fi știre, da. Dar nu e știre! La jurnalism se învăță, dincolo de aruncat informația, mai ales când nu e știre, contextualizarea evenimentului, legăturile vizibile sau invizibile dintre subiect și acțiune. Pe scurt! Zi frumoasă și dvs!
      PS: traficul de pe site, care e la vedere, ne (re)demostrează ca nu a murit nimic. Din contră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie