miercuri, octombrie 14, 2026

Sute de AMENZI date de poliţiştii din Timiş în prima zi de RUSALII

1 minute citire
Poliţiştii timişoreni scoşi şi azi la produs07 jpg

Oamenii care încalcă legea nu au scăpat de ochiul vigilent al poliţiştilor nici măcar de Rusalii. Duminică, în prima zi a Sărbătorii, aproape 300 de poliţiştii au acţionat, pe raza judeţului Timiş, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale şi menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică.

Poliţiştii au constatat 24 de infracţiuni de natură judiciară, economico-financiară şi rutieră, toate fiind în delict flagrant. Ei au aplicat 317 sancţiuni contravenţionale în valoare de 56.431 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normele rutiere.

Peste 200 dintre amenzile aplicate au fost întocmite de poliţiştii rutieri, fiind sancţionaţi 113 de vitezomani şi cinci şoferi care au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Tot „rutieriştii” au reţinut, în vederea suspendării, 23 de permise de conducere.

Şi în ultima zi a acestei mini-vacanţe, poliţiştii sunt la datorie, pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor şi ambuteajelor rutiere.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

1 comentariu

erron nachos 9 iunie 2014 - 8:39 PM

Da` militia nu lucreaza si-n alte zile ?

Răspunde

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate