Cursul euro a crescut de la 4,4537 la 4,4643 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat pe depreciere, în jurul pragului de 4,46 lei, faţă de 4,4550 – 4,4580 …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Cursul euro a crescut de la 4,4537 la 4,4643 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat pe depreciere, în jurul pragului de 4,46 lei, faţă de 4,4550 – 4,4580 …
Cursul euro a coborât de la 4,4530 la 4,4527 lei, într-o şedinţă foarte calmă, în care tranzacţiile s-au realizat la un minim de 4,4510 şi un maxim de 4,4550 lei, …
Cursul euro a coborât de la 4,4536 la 4,4530 lei, într-o şedinţă care s-a deschis în apropierea pragului de 4,45 lei. Tranzacţiile s-au realizat în jurul acestui prag, astfel că …
După atingerea acestui maxim, au urmat trei şedinţe consecutive de apreciere pentru moneda naţională, cursul euro coborând până la 4,4518 lei, iar cotaţiile alunecând spre 4,4450 lei. Ieri, euro a …
Miercurea trecută, la două zile după decizia preşedintelui Băsescu de a nu aproba memorandumul cu F.M.I., urmată de declaraţia premierului Ponta că „nu mai avem, practic, acord cu F.M.I. şi …
Săptămâna financiară 2–5 decembrie 2013 a debutat pe apreciere pentru leu, cursul euro coborând la 4,4359 lei. Declaraţia preşedintelui Băsescu, apărută în cursul serii de luni, a depreciat imediat leul …
Cursul euro a urcat de la 4,4684 lei la 4,4715 lei, aproape cu 1% mai sus decât cursul de la începutul săptămânii. Dacă marţi dimineaţă cotaţiile euro au urcat aproape …
Luni, în jurul orelor 16:00, euro se tranzacţiona la 4,4320 – 4,4350 lei, însă seară, după decizia anunţată de Cotroceni, cotaţiile au revenit peste 4,44 lei. Preşedintele Băsescu a anunţat, …
Dolarul american, care a scăzut la finalul lui noiembrie la 3,2644 lei, urca ieri la 3,2745 lei, la aceasta contribuind evoluţia lui faţă de moneda unică. Cursul euro cobora de …
Dacă octombrie s-a terminat la 4,4306 lei, euro a încheiat luna trecută la 4,4412 lei, cu un minim de 4,4328 şi un maxim de 4,4619 lei. Săptămâna trecută stabilitatea a …
Cursul euro a coborât, la rândul său, de la 4,4438 la 4,4413 lei. Piaţa locală s-a deschis la 4,4420 – 4,4450 lei, cotaţii aproape identice cu cele de marţi seară. …
Cursul euro a coborât uşor, de la 4,4447 la 4,4438 lei. Şedinţa s-a deschis la 4,4420 – 4,4440 lei, faţă de 4,4440 – 4,4460 lei, la închiderea de luni. În …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.