USR, ipocrizie pe bani publici: ai lor încasează, ei ne dau lecții

840

Bani publici, morală privată. USR a intrat în politică asemenea unei reclame la detergent: numai ei erau curați, numai ei știau să scoată petele, iar toți ceilalți trebuiau băgați direct la prespălare. Ani întregi ne-au predat transparența, meritocrația și grija față de banul public. Frumos ambalaj. Numai că, atunci când urmărim traseul milioanelor primite de partid de la stat, albul imaculat începe să capete niște nuanțe foarte cunoscute.

O investigație publicată de Jurnalul prezintă plăți făcute din subvenția publică a USR către firme controlate sau asociate cu membri de partid, foști demnitari și actuali oameni din aparatul puterii. Adică exact genul de tablou în fața căruia USR ar fi organizat, dacă era vorba despre alt partid, o conferință de presă, trei live-uri și minimum șapte postări indignate.

„Oamenii noi” au descoperit facturile vechi

Potrivit documentelor și evidențelor citate de Jurnalul, între ianuarie 2025 și iulie 2026 partidul ar fi cumpărat consultanță politică de la firme cu legături directe cu oameni din USR sau cu persoane ajunse în funcții publice. Când făceau ceilalți asta, se numea rețea de partid. Când o fac ei, probabil trebuie să-i spunem „ecosistem de competență”. Să nu stricăm povestea frumoasă cu niște întrebări despre bani. Când sunt în joc bani publici, întrebările nu sunt mofturi, ci obligație.

Un exemplu prezentat de publicație este societatea deținută de Cristian Gabriel Seidler. Investigația indică două plăți, făcute în 24 aprilie și 3 iulie 2025, în valoare totală de 89.926,89 de lei, pentru consultanță politică. Seidler este fost deputat USR și secretar de stat în aparatul de lucru al ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță. Coincidențele sunt, desigur, mereu mai cuminți când poartă ochelari și vorbesc despre reformă.

Alte exemple din investigație: 130.800 de lei prin opt plăți către o firmă deținută de un fost director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune și 187.700,20 lei, în zece tranșe, către societatea unui fost secretar de stat de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Nu spunem noi că aceste contracte sunt ilegale. Spunem doar că partidul care cere lupa pentru adversari nu are voie să tragă perdeaua când lupa ajunge deasupra propriului birou.

Propaganda e urâtă numai când o plătesc ceilalți

La capitolul „presă și propagandă”, cifrele citate de Jurnalul devin și mai generoase: o plată de 15.282 de lei către o firmă în care apare un consilier local USR, apoi 457.136,19 lei în 23 de plăți către o societate, 558.821,56 de lei către alta, 489.434,37 lei către o a treia și o plată de 778.234,50 lei către o companie din străinătate. Când vezi asemenea sume, parcă și sloganul „fără penali” are nevoie de un contabil.

Investigația amintește și contractele mai vechi ale firmei lui Cristian Ghinea, care ar fi depășit 900.000 de lei în perioada 2022–2025, precum și plăți totale de 396.308,05 lei către societatea asociată unei deputate USR. Nu mai vorbim despre un bon rătăcit într-un sertar. Vorbim despre un mod de funcționare care merită explicat până la ultimul leu.

USR ne-a obișnuit cu o schemă simplă de comunicare: dacă o instituție sau un partid advers cumpără servicii de presă, este „presă cumpărată”. Dacă banii pleacă din ograda lor, devin elegant „informare”, „comunicare” sau „consultanță”. Ieri, unele voci care nu le cântau în strună erau catalogate drept pesediste, compromise și vândute. Astăzi, când administrația are contracte de informare și publicitate, presa care îi mângâie pe creștet și atacă PSD este brusc serioasă, utilă și numai bună de plătit din bani publici. Ce transformare profesională! Aproape că merită un proiect cultural.

La Timișoara, moralitatea USR vine cu bani publici și număr de contract

Nici Timișoara nu face excepție. În SEAP și în paginile oficiale de transparență găsim Primăria Timișoara, SMTT, STPT, Centrul de Proiecte și alte structuri care rulează achiziții, contracte și finanțări din bani publici. Nu dăm aici numele societăților locale și nu le facem reclamă. Cine vrea să verifice le găsește în documentele publice. Important este mecanismul și întrebarea pe care USR o evită: după ce criterii sunt aleși beneficiarii banilor?

În centralizatorul oficial al achizițiilor Primăriei Timișoara, același operator economic apare la șapte contracte pentru management, coaching, relații publice, analiza competențelor și alte programe. Valorile sunt 35.200, 24.000, 40.800, 41.600, 66.000, 35.200 și 115.200 de lei. Total: 358.000 de lei. Toate cele șapte poziții sunt trecute drept „Procedură Proprie”. Șapte contracte. Același beneficiar. Multă dezvoltare personală. Mai lipsea un curs despre cum să nu roșești când vorbești despre meritocrație.

La SMTT și STPT apar, de asemenea, achiziții și contracte pentru servicii de informare. La STPT, însă, transparența are găuri cât depoul: cazul Flavius Sebastian Ignea, documentat de Vocea Timișului, arată o plată de 2.330 de lei pe lună pentru postări pe Facebook, printr-un contract care nu apărea nici pe site-ul societății, nici în SEAP la data verificării. Aici începe comedia administrativă: directorul general Florin Petolea a susținut că a aflat despre contract abia după întrebările presei. A confirmat că serviciile au fost prestate și banii plătiți, a admis că situația „nu e morală” și a reziliat contractul.

Tot Petolea a spus că nu știa că Ignea era și angajat la SMTT și a indicat spre directorul adjunct Mădălin Dogaru, despre care a afirmat că ținea contractul „la spaiz”. Cu alte cuvinte, la STPT transparența era atât de avansată încât contractul nu ajunsese nici măcar la directorul general.

Iar eu nu vorbesc din auzite: am lucrat la STPT și am fost contactat ulterior cu o propunere de colaborare plătită, pe care am refuzat-o. Am perceput oferta drept o încercare de a cumpăra liniște editorială.

Discuția este înregistrată și păstrată, în cazul în care cineva va dori să conteste public cele relatate. Tocmai de aceea cer criteriile, contractele, rapoartele de prestare și rezultatele. Nu mi se poate cere să aplaud o factură doar fiindcă poartă ștampila administrației Fritz.

Iar numele lui Dogaru nu apare doar în povestea contractului ținut „la spaiz”. DNA – Serviciul Teritorial Timișoara a confirmat că dosarul nr. 7460/302/P/2025 se află în lucru, într-o cauză privind posibile fapte de fals în declarații legate de declarațiile sale de avere. Ancheta este însă, la această dată, exclusiv „in rem” – privește fapta –, iar Dogaru nu are calitatea de suspect sau inculpat. Separat, ANI a confirmat că evaluează respectarea regimului declarării averii și al conflictelor de interese.

Și mai este un detaliu: în timp ce contractul stătea „la spaiz”, cei vizați de articolele mele îmi urmăreau postările publice de pe Facebook, iar notificările lor îmi ajungeau acasă prin executor judecătoresc. Așa arată, uneori, transparența: contractul nu se vede în spațiul public, dar executorul găsește adresa jurnalistului din prima.

Poate că instituțiile statului ar trebui să scoată și dosarele care îi privesc pe useriști din sertar, nu doar să le plimbe între birouri până se stinge lumina. Iar dacă Ilie Bolojan tot vorbește despre ordine în administrație, poate găsește într-o zi și întrerupătorul pentru încăperile în care aceste dosare par să stea cuminți, ferite de curent.

Centrul de Proiecte joacă într-o ligă financiară și mai mare. Raportul oficial al municipalității pentru 2025 consemnează un buget de 14,55 milioane de lei, opt programe de finanțare și 201 proiecte, burse sau mobilități. Portalul de transparență al Primăriei arată plățile efective. Sumele mari nu sunt, prin ele însele, dovada unei ilegalități. Dar sunt un motiv foarte bun ca fiecare selecție, punctaj, contract și rezultat să fie pus pe masă. Mai ales de către cei care au venit la putere promițând că masa va fi din sticlă.

Ipocrizia nu se spală cu sloganuri

Aici este manipularea: pentru adversari, USR folosește prezumția de vinovăție politică. Pentru ai săi, cere prezumție de sfințenie administrativă. Când ceilalți cheltuie, „fură”. Când cheltuie USR, „modernizează”. Când presa îi critică, este cumpărată. Când presa îi laudă după ce apar contracte publice, este informare de interes local. Foarte comod. Și foarte departe de partidul „altfel” vândut alegătorilor. Când sunt în joc bani publici, moralitatea nu poate funcționa pe bază de carnet de partid.

Documentele citate nu țin locul unei sentințe și nu dovedesc singure comiterea unor fapte penale. Dar dovedesc că întrebările sunt legitime și că poza de arbitru suprem al moralității s-a șifonat rău. USR trebuie să publice criteriile de selecție, contractele, livrabilele, audiențele și rezultatele serviciilor plătite din bani publici. Nu rezumate parfumate. Nu postări cu emoticoane. Documente.

Partidul care a cerut tuturor să dea socoteală trebuie să înceapă, cu el însuși. Până atunci, „oamenii noi” rămân doar oamenii cu aceleași obiceiuri, dar cu sloganuri mai bune și cu o echipă de comunicare plătită mai atent.