La revenirea în piața valutară, după minivacanța de Rusalii, cursul euro a fost stabilit la 4,4407 lei, iar următoarele două ședințe tendința a fost una de apreciere pentru leu, în …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
La revenirea în piața valutară, după minivacanța de Rusalii, cursul euro a fost stabilit la 4,4407 lei, iar următoarele două ședințe tendința a fost una de apreciere pentru leu, în …
Cursul monedei americane a scăzut de la 3,9904 la 3,9064 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 3,895 și 3,946 lei. La rândul ei, moneda elvețiană, care se …
Luna mai a debutat la 4,4292 lei și s-a încheiat la 4,4355 lei, cu un minim de 4,4279 lei și un maxim, al ultimelor patru luni, de 4,4630 lei. Piața …
Pentru a preîntâmpina un cutremur, în cazul intrării în default a Greciei, implicit a ieșirii acestei țări din zona euro, ceea ce ar crea mari probleme băncilor sale, FMI conlucrează …
Euro a crescut cu un ban, față de finalul lui martie, cursul fluctuând între un minim de 4,3965 și un maxim de 4,4508 lei, luna fiind încheiată la 4,4198 lei. …
Cursul euro a coborât de la 4,4290 la 4,4177 lei, moneda naţională recuperând pierderile înregistrate luni şi, mai ales, marţi când media a urcat la 4,4508 lei, cel mai ridicat …
La jumătatea săptămânii, cotaţiile euro au atins un maxim de 4,43 lei, iar media a fost stabilită la 4,4202 lei. Următoarele şedinţe au fost pozitive pentru leu, iar la finalul …
Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,028 – 1,034 franci/euro, a urcat de la 4,2773 la 4,2815 lei, un curs mai ridicat, de 4,3632 lei, fiind …
Cursul euro a scăzut ieri de la 4,4050 la 4,3965 lei, medie care reprezintă minimul ultimelor şapte luni şi jumătate. Semnele că moneda unică va reveni sub pragul de 4,40 …
În perioada analizată, cursul dolarului a atins un maxim 4,1121 lei iar la finalul ei a coborât la 4,0582 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat …
Cursul monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,0395 şi 1,043 franci, 1,05 – 1,06 franci, în urmă cu o săptămână, a crescut de la 4,2354 la 4,2418 …
Perioada a debutat cu un curs al euro de 4,4330 lei, urmat imediat de scăderea la un minim de 4,4045 lei, zi în care cotaţiile au scăzut, pentru scurt timp …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.