Una dintre cele mai importante gale în care a luptat timişoreanul Daniel Corbeanu până acum, a avut loc ieri, iar sportivul de …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate. SEO, web design și administrare: RCC Media Voice
Una dintre cele mai importante gale în care a luptat timişoreanul Daniel Corbeanu până acum, a avut loc ieri, iar sportivul de …
Daniel Corbanu avea să lupte în weekend-ul recent încheiat în Elveţia, la Zurich, în cadrul Galei „Art of Fighters”. Asta e tot …
Clubul Tamashyi Timişoara a organizat la finalul săptămânii trecute, mai exact duminică – 16 februarie 2014, cel mai puternic turneu de arte …
Datorită faptului că antrenorul său vrea să-l vadă mai des în ring, iar în România sportivii nu prea se „înghesuie” să se …
Gala de sâmbătă, 14 septembrie 2013, va avea 10 meciuri cu sportivi de la cele mai importante cluburi din ţară: Timişoara, Arad, …
Dacă sâmbătă dimineaţă a aterizat în Elveţia, pentru ca după-masă să fie prezent la cantarul oficial, luptătorul M-Box Club, Mihai Corbeanu, a …
A mai rămas puțin timp până la următorul meci pe care-l va susține Daniel Corbeanu în afara granițelor țării. Acesta va lupta …
Campionul naţional de kick-box, Daniel Corbeanu şi antrenorul său, Miki Viel, au revenit în România după un stagiu de pregătire cu cei …
Găsește rapid articolele în toată arhiva sau după dată.
Arhiva începe la 2 septembrie 2012. Zilele marcate conțin articole publicate.
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate. SEO, web design și administrare: RCC Media Voice
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.