duminică, octombrie 18, 2026

Tânăr bănuit că ar fi furat 7 mașini în 6 luni, reținut de poliție

1 minute citire

La data de 31 mai, poliţiştii municipiului Lugoj şi cei din cadrul I.P.J. Caraş Severin – Postul de Poliţie Copăcele au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea menţionată anterior, bănuit de furtul mai multor autoturisme de pe raza judeţului Timiş.

Tânărul a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii Zorile, din judeţul Caraş Severin, în timp ce conducea un autoturism pe care l-ar fi sustras în noaptea de 30 spre 31mai de pe raza localităţii Belinţ, judeţul Timiş.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în perioada 15 decembrie 2013 – 30 mai 2014, ar fi sustras alte şase autoturisme de pe raza municipiului Lugoj. Prejudiciul a fost recuperat parţial, poliţiştii reuşind, până în prezent, să identifice şi să restituie păgubiților şase din cele şapte autoturisme sustrase de cel în cauză.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul I.P.J. Timiş pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi recuperării întregului prejudiciu cauzat.

 

 

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate