Teatrul Național din Timișoara va deschide o serie de concursuri de teatru pentru tineri. Cum se pot face înscrierile

- Advertisement -

O nouă serie de concursuri de teatru pentru amatori va fi deschisă de către Teatrul Național din Timișoara, sâmbătă, în 7 noiembrie 2015. Ca în fiecare an, prima sâmbătă din luna noiembrie este numită „sâmbăta de teatru”, și reprezintă un proiect social al Naționalului, care are la bază preocuparea instituției pentru o prezență cât mai activă în viața comunității.

„Scopul acestor module, organizate pe grupe de vârstă, este să trezească apetitul pentru teatru, pentru bun gust în rândul celor care îl frecventează. Teatrul Național își dorește un public educat, sensibil și capabil să identifice arta autentică. Prin discuții și interacțiuni cu profesioniști în domeniu, noi sperăm sa formăm acest public calificat, fidel și pretențios”, a spus regizorul Ion Ardeal Ieremia, unul dintre cei trei traineri în cadrul Orei de teatru.

Clasele orei de teatru vor fi gratuite și propun celor ce vor participa diferite modalități și tehnici de vorbire – mișcare – relaționare, care au ca scop dezvoltarea personalității copiilor prin teatru. Ora de teatru se va structura, în funcție de vârsta cursanților, în trei grupe: grupa A (7-12 ani), grupa B (13-18 ani) și grupa C (începând cu 19 ani).

Înscrierile se pot face de luni până vineri între orele 8.00 – 16.00 la secretariatul Teatrului Național din Timișoara sau online, pe adresa tntm.office@tntimisoara.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie