Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Timișoara are Institut pentru Dezvoltarea Tinerilor. Ce planuri are acesta

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Înfiinţarea acestei organizaţii intervine în contextul în care societatea actuală nu acordă suficientă atenţie şi importantă dezvoltării tinerilor. Tinerii alcătuiesc pentru orice societate resursa umane esenţiala pentru dezvoltarea socială şi reprezintă, totodată, motorul schimbării sociale, evoluţia lor socială reflectându-se în special în derularea activităţilor economice şi în inovaţiile tehnologice. Aspiraţiile, idealurile şi concepţiile lor cuprind şi sintetizează ideile care generează numeroase iniţiative sociale, cunoaşterea acestora permiţând evaluarea tendinţelor de dezvoltare a societăţii în care trăiesc.

Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor (IRDT) îşi propune să desfăşoare programe şi activităţi specifice de dezvoltare a tinerilor în funcție de nevoile acestora, implicarea în politicile locale şi naţionale în domeniul tineretului precum și desfăşurarea de proiecte de mobilitate internațională pentru tineri.

Componența echipei de conducere a IRDT este următoarea: Robert Ciocotoiu– președinte, Bianca Zărnoianu– vicepreședinte, Andreea Ciocotoiu– secretar general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare

Schimbările climatice, in top 3 cele mai mari provocari pentru societate. O spun romanii!

Conform unui sondaj recent realizat de către institutul de cercetare puls comandat de E.ON,...

Guvernul PSD-ALDE il „obliga” pe primarul Timisoarei sa creasca impozitele locale

Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, susține că Guvernul PSD-ALED ”ne obligă să mărim anumite taxe...

Copil de 12 ani, talharit de trei adolescenti. Ce i-au furat

Tupeu fără limite din partea a trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și...