Timişoara, spitalele şi nesimţirea

- Advertisement -

Acum câţiva ani, în plină campanie electorală, Victor Viorel Ponta şi „gogoaşa” Crin Antonescu vizitau Timişoara cu planuri mari. „Timişoara a dat şi dă un model de spirit european şi a primit mereu prea puţin înapoi. E cazul ca Timişoara să primească recunoaşterea noastră morală, e cazul ca Timişoara să fie mai recunoscută şi mai puţin ignorată de la Bucureşti. Ca preşedinte al PNL, îmi asum să întorc Timişoara cu faţa spre Bucureşti” declara atunci Antonescu.

Între timp lucrurile s-au mai calmat, Ponta nu a fost demis pentru plagiat, iar Crin se visează preşedinte şi amândoi au uitat de Timişoara, ba chiar o ignoră. După ce s-au anunţat că nu sunt bani pentru Spitalul de Copii şi nici pentru bazinul de înot, acum nu sunt bani nici pentru Spitalul Regional. La reuniunea Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020, prim-ministrul a spus că banii pe sănătate, aproximativ 500 de milioane de euro, vor merge către construcția a „trei spitale regionale de care România are nevoie – Iaşi, Cluj şi Craiova”.  Cu alte cuvine, România are nevoie ca cele trei oraşe amintite să facă saltul către modernizare, dar de Timişoara nu. Pe acelaşi argument, mai are nevoie România de Timişoara?

Da, pentru că oraşul nostru cotizează aproape cel mai mult la bugetul de stat, adică e o vacă de muls. Din cauza asta timişorenii se simt ca o nevastă abuzată, dai şi dai şi dai, dar înapoi primeşti doar scuze. Când o să înţeleagă „Centrul”, măcar de dragul buzunarelor pline, că un oraş care produce enorm, poate produce şi mai mult dacă e ajutat prin investiţii sau măcar printr-o minimă susţinere financiară?

Aflând de cele hotărâte, directorul Direcției de Sănătate Timiş, Horia Vermeşan, a încercat să o dreagă. Potrivit declaraţiilor sale, Timişoara nu a fost tăiată de pe listă, din contră, orașul nostru încă se află pe foaia de proiecte. A promis că va merge la Bucureşti şi va clarifica problema. Îi amintim directorului că probabil Timişoara se află pe multe liste, dar nu listele aduc prosperitate. În timpul acesta, locaţia pentru viitorul spital, construcția abandonată de pe Calea Torontalului are grave probleme de identitate. Azi era Spital Regional, mâine, conform unor declaraţii, poate fi Institut de cercetare Oncologic. Poimâine, cine ştie, poate sediu de partid, ca traseismul să fie complet.

O nedumerire a noastră e de ce atunci când s-a aflat că Timişoara nu primeşte bani de la buget pentru proiectele de pe 2014, nici unul din conducătorii oraşului, primar, prefect, consilieri, etc. nu au boicotat măsura. De ce nu se forţează mâna Bucureştiului? Sau toţi au uitat că Timişoara este cel mai important oraş din vestul ţării şi poarta de intrare dinspre Occident. Sau că Timişoara s-a sacrificat in ’89 pentru că se săturase de hotărârile de la „Centru”.

„Ca preşedinte PNL, îmi asum să întorc Timişoara cu faţa spre Bucureşti” O fi așa, dar mişcarea a fost una sincron, noi ne-am uitat spre ei dar ei și-au ferit privirea şi s-au uitat în altă parte.

1 COMENTARIU

  1. O situatie dramatica, pentru care nu se face nimic.
    Ma intreb daca nu sunt bani atunci de ce nu se rezolva f simplu…..
    In loc ca fiecare cetatean sa dea sute de euro la doctori in negru pentru orice interventie , bani care intra in buzunarele si patrimoniile lor,
    vorbesc despre orice fel inclusiv cel pentru cataracta,
    eu zic mai bine da-mi banii spitalellor asfel ele strang fonduri suficiente sa refaca si sa intretina spitalele, ca doar toti doctorii romani, angajati la stat isi fac clinici si vile pe banii facuti la negru si in detrimentul statului, al cetateanului, al imaginii unei tari intregi.
    totodata din acesti bani sunt convinsa ca se pot da si salarii accetabile
    personalului specializat, astfel ca nici ei sa nu fie nevoiti sa impuna spaga mereu, BANI CARE NU SUNT NICI PURTATORI DE IMPOZITE!
    nu aduc nici un beneficiu nimanui!
    ma intreb ce fel interese sunt la mijloc, ca daca o intrebi pe mama mea sau pe orice persoana ce are in grija o familie este in stare sa gaseasca o solutie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Raul Pătrașcu, micul Peter Pan din fruntea Spitalului Județean Timișoara

Fără doar și poate, Raul Pătrașcu, de-acum celebrul și...

CJ Timis, investiții totale de 18 milioane lei in Spitalul Judetean din Timisoara, in 2019

Investițiile făcute în cursul anului 2019 în infrastructura Spitalului...

Politistii locali care patruleaza in CIVIL, ”curata” bugetul nesimtitilor, la Timisoara

Acțiunile polițiștilor locali care patrulează în civil prin Timișoara...

Un liberal acuza: Ministerul Culturii nu a prevazut nici un leu pentru ”Timisoara – Capitala Europeana a Culturii”

Liviu Brătescu, președintele Comisiei Naționale de Cultură, Culte și...