Timişorenii AU ÎNVINS! Proprietarul Casei Mühle, obligat de instanţă să readucă imobilul la starea iniţială

- Advertisement -

În urma inspecţiilor efectuate de specialişti ulterior demolării parţiale a Casei Mühle, lucrări care au avut loc în luna mai 2012, renovarea imobilului a fost oprită de către autorităţile competente, iar proprietarului imobilului – Ionel Stancu – i s-a pus în vedere să ia anumite măsuri referitoare la readucerea acestuia în starea iniţială, lucru care nu s-a întâmplat.

Timişorenii de rând au reacţionat ca urmare a acestei situaţii şi au luat atitudine, participând la mai multe proteste chiar în faţa casei Mühle şi strângând semnături pentru a solicita exproprierea imobilului autorităţilor locale. Primăria Municipiului Timişoara a acţionat în instanţă proprietarul cu scopul de a-l obliga să readucă imobilul la starea iniţială, anterioară demolării şi celorlalte acţiuni întreprinse fără respectarea autorizaţiei de construire obţinute.

„Liga Bănăţeană, prin intermediul partenerilor noştri de la Pro.Do.Mo (Asociaţia pentru protecţia şi documentarea monumentelor şi patrimoniului din România), s-a alăturat Primăriei în acest demers. Deşi proprietarul s-a opus cererii noastre de intervenţie, instanţa a admis-o, motiv pentru care am putut să aducem o contribuţie activă şi importantă în această luptă împotriva proprietarilor care mutilează monumente istorice.

Deşi nu avem încă la dispoziţie toate detaliile admiterii cererii, sperăm că instanţa în înţelepciunea ei, a admis propunerea noastră de a impune un calendar – cât mai strict, dar realist – proprietarului în îndeplinirea obligaţiei sale de a readuce imobilul la starea iniţială, în caz contrar, Primăria Timişoara va avea dreptul să execute lucrările pe cheltuiala proprietarului.

Considerăm că acesta ar putea fi un moment important pe drumul către normalizarea situaţiei monumentelor din Timişoara. Pe lângă succesul din instanţă trebuie remarcate implicarea şi efortul comun al autorităţilor, al altor organizaţii şi al societăţii civile care au demonstrat că pot face front comun în apărarea unor principii care ar putea sta la baza unei normalităţi mai bune. Acesta este doar un pas – sperăm ferm – care nu trebuie să ne împingă către un optimism exagerat. Pentru Casa Mühle mai e de parcurs un drum lung până să o revedem aşa cum ne dorim. E un pas important dar reprezintă doar o luptă. Pentru a-l fructifica trebuie să ne asigurăm că va fi pus şi în practică în mod corespunzător” se arată într-un comunicat transmis redacţiei noastre de Liga Bănăţeană.

Prin intermediul aceluiaşi document, Liga Bănăţeană ţine să mulţumească tuturor celor implicaţi şi să atragă atenţia că este nevoie de implicarea (şi de răbdarea) lor în continuare.

„Profităm de ocazie pentru a atrage atenţia că eventuala achiziţie în condiţii corecte de către Primărie a Casei Mühle ar putea reprezenta un traseu mult mai scurt înspre o restaurare corespunzătoare. Corelând acest scop cu importanţa pe care o are povestea casei pentru Timişoara şi aspiraţiile către titlul de Capitală Culturală putem să evaluăm ca oportună această cale şi să sugerăm revederea propunerilor Ligii Bănăţene în acest sens” se mai arată în comunicat.

Conform specialiştilor consultaţi de instanţă, la această oră, încă nu este prea târziu pentru a se interveni asupra monumentului Casa Mühle, cea atât de dragă timişorenilor.

„Dorim ca aceste demersuri pentru Casa Mühle să devină un precedent semnificativ în faţa tuturor acelora ce tratează cu dispreţ patrimoniul şi legea” încheie Liga Bănăţeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie