La 18 octombrie 1716, prinţul Eugeniu de Savoya îşi face intrarea triumfală în cetatea Timişoarei, eliberând oraşul de 164 de ani de stăpânire turcească. Această acţiune este socotită de istoricii militari drept o capodoperă a iscusinţei de comandant de oşti a lui Eugeniu de Savoya. De remarcat este faptul că, după ocuparea Banatului de către Habsburgi, principele Eugeniu, ca preşedinte al Consiliului Aulic de Război, s-a ocupat îndeaproape de integrarea noii provincii în statul imperial. Astfel el a îndrumat nemijlocit elaborarea celui dintâi document referitor la statutul Banatului în cadrul monarhiei habsburgice (aşa-numitul Einrichtungswerk).
În primii ani după cucerirea Timişoarei de catre armatele conduse de prinţul Eugeniu de Savoya se încearcă refolosirea şi întreţinerea fortificaţiilor turceşti. Se construiesc clădiri noi, iar lucrarile de amenajare a Timişoarei au implicat eforturi uriaşe. Printre cele mai impresionante se numără amenajările hidrotehnice. Mlaştinile şi bălţile au fost asanate şi este săpat canalul Bega, devenit navigabil.
În vara anului 1716 izbucneşte un nou război între Imperiul Habsburgic şi cel Otoman. Profitând de calităţile militare excepţionale ale prinţului, creştinii reuşesc să obţină controlul Dunării prin cucerirea Timişoarei şi anexarea Banatului la Imperiu, în urma păcii de la Pojarevac din 1718. De atunci Timişoara a intrat în sfera de influenţă occidentală, devenind în următoarele două secole un oraş modern, puternic şi cu o identitate proprie.
O.T.
sursa foto Colecţia de stampe şi litografii a Arhivelor Naţionale Timiş
