Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Trei tineri riscă să nu mai poată intra pe stadion, nici la meciurile de Liga a IV-a! Ce ARSENAL aveau asupra lor, la ”Ripi” – ASU Poli

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Sâmbătă, 7 martie 2015, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara, s-au ocupat de asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona stadionului ”Dan Păltinişanu”, acolo unde s-a desfăşurat derby-ul fotbalistic din Ligii a IV-a, dintre echipele Ripensia Timişoara şi ASU Politehnica Timişoara.

Înaintea şi pe timpul desfăşurării jocului, jandarmii timişoreni au depistat trei persoane care aveau asupra lor materiale pirotehnice interzise prin lege care au fost introduse în arena sportivă de către aceştia. Oamenii legii au confiscat toate petardele găsite asupra celor trei persoane şi au întocmit actele de sesizare în vederea ”săvârşirii infracţiunilor de deţinere şi introducere de materiale pirotehnice în incinta arenelor sportive, fapte prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, asupra celor trei, se poate dispune şi măsura interzicerii accesului la competiţii sau jocuri sportive pe o perioada de la un an la 3 ani” ne-a comunicat Nicolae Bocâncă, subofiţer informare, Relaţii Publice şi cu Publicul de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.

Jandarmii au mai sancţionat contravenţional, alte două persoane, pentru injurii, cu amenzi de 150, respectiv 300 de lei.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore