Tupeu cu repetiţie: amendaţi de două ori pentru că închiriau scurtere şi biciclete pe malurile Begăi, fără autorizaţie

- Advertisement -

Tupeu fără limite din partea unei companii de închirieri de biciclete şi electrice şi mini-scurtere, care opera pe malurile Begăi. Reprezentanţii companiei puneau la dispoziţia clienţilor servicii, fără a avea autorizaţie în acest sens. Compania a mai fost amendată şi săptămâna trecută, însă, fără rezultat.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat verificări în cazul societății comerciale care desfășoară activități de închiriere biciclete electrice și mini-motoscutere, depistată funcționând săptămâna trecută fără documente legale pe malul Canalului Bega. După ce firma Eco Mobilitate SRL, cu sediul în Alba Iulia, a fost sancționată săptămâna trecută cu amendă de 1000 lei, conform OG 99/2000, deoarece desfășura servicii de închirere fără a deține acord din partea Primăriei Timișoara, în cursul zilei de ieri reprezentanții societății se aflau din nou pe malul Begăi în așteptare de clienți. Astfel, firma în cauză a fost din nou sancționată cu amendă maximă de 1000 lei. Verificările continuă și în perioada următoare, societatea comercială urmând a fi sancționată până la intrarea în legalitate în cazul în care mai este găsită desfășurându-și activitatea”, a informat Poliţia Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Primarul Timisoarei: sondaj despre inchirierea locurilor de parcare din cartiere

Primarul Timișoarei, Nicolae robu, a creat un sondaj prin...

Mașini noi pentru plimbările directorilor Colterm. Datoriile companiei sar de 150.000.000 de lei

Prioritate zero la Colterm. Cu datorii istorice de peste...

Bicicletele RATT revin în rasteluri. De când vă puteţi plimba cu ele prin Timişoara

Cele 300 de biciclete din sistemul Velo Tm revin...

Aquatim, investiţii de 180.000.000 de euro, bani europeni, în Timiş. Ce planuri de viitor are compania

Lucrări importante efectuate în acest an de Aquatim, în...

Timișorenii de la nJoy lansează primul produs IT conceput 100% în România

Ideea de a creea un produs autohton nu este...