Un albanez care încerca să intre ILEGAL pe teritoriul României, depistat de polițiștii de frontieră

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Un tânăr din Albania care intenționa să intre ilegal pe teritoriul României a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga – I.T.P.F. Timișoara. Albanezul a fost văzut sâmbătă, după lăsarea întunericului, în jurul orei 20.00.

Polițiștii de frontieră l-au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere, tânărul fiind pe câmp, deplasându-se dinspre frontieră spre interiorul țării. O patrulă de supraveghere a frontierei l-a reținut la 100 de metri în interiorul țării.

În urma verificărilor efectuate s-a descoperit că bărbatul în vârstă de 28 de ani este cetățean albanez. Acesta a declarat că intenționa să ajungă în Spațiul Schengen și, pentru că nu avea documente legale, s-a deplasat pe jos din Serbia, pe câmp.

Polițiștii de frontieră l-au reținut și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Albanezul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiș.

Ai o informație pentru redacție?

Ai fost martor la un eveniment sau deții fotografii, înregistrări ori informații de interes public? Trimite-le redacției Vocea Timișului. Informațiile sunt verificate înainte de publicare.

Știrile Timișului, direct în inbox

Primește cele mai importante știri, investigații și evenimente din Timișoara și județul Timiș.

Ce subiecte te interesează?

Prin abonare confirmi că ai citit Politica de confidențialitate. Te poți dezabona oricând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE