Un fost student al Politehnicii din Timişoara, premiat cu medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva

- Advertisement -

Corneliu Birtok-Băneasă, un inginer auto din Deva (judeţul Hunedoara) a câştigat medalia de aur şi premiul delegaţiei din Hong Kong la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru crearea unui dispozitiv care reduce consumul de carburant al camioanelor.

Ardeleanul, născut pe 19 februarie 1978, a terminat cursurile liceale la Grupul Şcolar „Grigore Moisil” din Deva, pentru ca studiile universitare să le facă la Timişoara, în cadrul Universităţii Politehnice din oraşul de pe Bega.

Prezent la Geneva alături de alţi aproape 800 de inventatori, veniţi la târgul elveţian din 45 de ţări de pe tot Mapamondul, a luat medalia de aur cu dispozitivul inventat de el. Acest dispozitiv de transfer al aerului reduce consumul de carburant cu peste 5% la camioane şi autobuze în condiţii de trafic normal.

“Am fost jurizat de patru membri ai unui juriu internaţional, specialişti în industria auto. Aceştia au apreciat aplicabilitatea invenţiei mele”, a declarat Corneliu Birtok-Băneasă.

România a adus de la Târgul Internaţional de la Geneva nu mai puţin de 30 de medalii, din care 18 de aur, ţara noastră clasându-se pe primul loc pentru al doilea an consecutiv.

Foto:Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Ultimele pregătiri pentru Târgul de Paști din Timișoara

Târgul de Paște de la Timișoara se va deschide...

Se fac pregătiri pentru Târgul de Paște. Primăria preia dosarele comercianților

Primăria Timișoara a demarat pregătirile pentru Târgul de Paște...

România a cucerit medaliile de AUR la Campionatul European de scrimă, în proba de spadă feminin echipe

După bronzul Simonei Pop, cucerit sâmbătă, 6 iunie, în...

Medalie de AUR la Salonul de Invenții de la Geneva, pentru un absolvent al Universității Politehnica Timișoara VIDEO

Corneliu Birtok-Băneasă, inventatorul de 36 de ani din Deva...