VIDEO Marius Craina explică de ce s-a anulat concursul pentru conducerea Spitalului Judeţean. Decizia legată de candidatură

- Advertisement -

La aproximativ trei săptămâni după anunţarea concursului pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean, pe site-ul instituţiei a fost publicat un anunţ privind anularea procedurii de selecţie. Managerul Marius Craina a explicat pentru Vocea Timişului motivele pentru care a fost anulat concursul, dar şi ce decizie a luat privind continuarea în funcţia de şef al medicilor de la Spitalul Judeţean din Timişoara.

„În cursul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii a emis un ordin prin care s-a numit noul Consiliul de Administraţie. Practic, s-au înlocuit trei persoane cu colegi din Ministerul Sănătăţii care fac parte din nou CA al Spitalului Judeţean Timişoara. În cadrul acestei săptămâni a avut loc prima şedinţă a CA. În cursul zilei de luni, s-a ales preşedintele CA în persoana doamnei Dana Enache din cadrul Ministerului Sănătăţii. Au fost mai multe discuţii legate de viitorul spitalului judeţean, iar printre discuţii s-a numărat şi postul de manager al spitalului, având în vedere că postul va fi vacantat în 17 decembrie atunci când exprimă mandatul meu obţinut prin concurs acum trei ani de zile. Având în vedere că până în 17 decembrie postul este ocupat prin concurs, s-a luat decizia anulării acestui concurs care a fost organizat în urmă cu trei săptămâni. Va urma o perioadă de interimat în care ministrul Sănătăţii va numi o conducere interimară, maxim trei luni de zile sau şase luni de zile, perioadă în care se va ocupa un concurs pentru ocuparea postului”, ne-a spus managerul.

Ce spune Marius Craina despre candidatura pentru un nou mandat puteţi afla în videoclipul de mai jos.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

O noua linie de transport scolar la Timisoara. Apare traseul S11!

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat, cu...

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie