Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ziua Europei, sărbătorită la Timișoara cu muzică populară, dansuri de societate și concerte: Smiley și Lidia Buble

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Timișoara va marca și în 2016 Ziua Europei. De data aceasta manifestările vor debuta sâmbătă, 7 mai, la Muzeul Satului. Programul include spectacole de muzică populară, dansuri de societate, turnee sportive și concerte.

Ziua Europei se va desfășura la Timișoara în mai multe locații: Muzeul Satului Bănățean, Parcul Central și Piața Unirii, pe parcursul a două zile.

„În fiecare an, în 9 mai, se serbează Ziua Europei, rămasă în istorie sub numele de „Ziua Schuman”. La 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state”. au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

PROGRAM:
Sâmbătă, 7 mai 2016
Muzeul Satului Bănăţean
10.00 Concert susținut de Muzica Militară a Brigăzii 18 Infanterie Banat
10:50 Colaj de dansuri populare din Banat susținut de Ansamblul folcloric al Palatului Copiilor din Timișoara
11:05 Moment artistic susținut de soliști de muzică populară de la Palatul Copiilor din Timișoara și de elevii unităților de învățământ din județul Timiș
11:15 Moment artistic susținut de Grupul de muzică ușoară ”Flores” de la Palatul Copiilor din Timișoara
11:25 Moment artistic susținut de soliști de muzică ușoară de la Palatul Copiilor Timișoara și de elevii unităților de învățământ din județul Timiș, în limbile engleză și franceză
11:40 Dansuri moderne susținute de trupa de dans modern ”Torent” a Palatului Copiilor din Timișoara
11:50 Moment artistic susținut de soliști de muzică ușoară de la Palatul Copiilor Timișoara și de elevii unităților de învățământ din județul Timiș în limbile germană, italiană și spaniolă
Moment artistic susținut de o solistă de muzică orientală, elevă a Școlii Arabe din Timișoara
12:00 Colaj de dansuri moderne susținut de:
ROK DANCE SĂCĂLAZ – cu un dans din genul STREET DANCE
Mini ROK DANCE SĂCĂLAZ – cu dansul PIRAŢII
ROK DANCE SĂCĂLAZ – dans din categoria SHOW DANCE
ROK DANCE CENEI – dans din categoria STREET DANCE
ROK DANCE TIMIŞOARA – dans din genul STREET
ROK DANCE TIMIŞOARA – dans din genul GYRLS DANCE
12:20 Moment artistic susținut de formația de muzică pop-rock GMT de la Liceul Teoretic ”D. Voniga” din Giroc
12:40 Moment artistic de muzică instrumentală, prezentat de Ansamblul Școlii Gimnaziale nr. 7 ”Sfânta Maria” Timișoara
13:00 Dansuri de societate, muzică ușoară și miniscenete – Asociația Seniorilor din Timișoara și elevii unităților de învățământ din județul Timiș

În perimetrul Muzeului Satului Bănăţean
08:30 Concurs Orientare Sportivă; Cros – elevi – clasele V-VI, VII-VIII, liceu M+F; Rugby Tag; Concurs de şah; Turneu minifotbal; Turneu volei – elevi –clasele V+VI, VII-VIII M+F
11:00 Ursul păcălit de vulpe” – Spectacol susținut de actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara
11.00 Activitate non-formală „Vânătoare de comori” în contextul drepturilor cetățenilor europeni, organizată de Centrul Europe Direct Timișoara, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș
Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la intrarea în Muzeul Satului), organizat de Muzeul Satului Bănățean. Primul începând cu ora 11:00, al doilea de la ora 13:00

Luni, 9 mai 2016

Parcul Central – Monumentul Ostaşului Român
10.00 Ceremonial militar religios de depunere coroane, buchete și jerbe de flori organizat cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei

Galeria Pro Armia
18.00 Vernisaj expoziție de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Romul Ladea în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara

Piaţa Unirii:
20.00 Concert susținut de Alexandra Mitroi&BANG, Lidia Buble și Smiley.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore