Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

În 2014 companiile de stat nu vor face angajări dar vor mări salariile

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Prevederile au fost incluse în proiectul de buget.

„Operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014”, se arată în document.

În acelaşi timp, în anul 2014, aceste companii nu pot majora numărul prognozat de personal la finele anului faţă de cel realizat în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli. În cazuri temeinic justificate şi numai cu aprobarea Guvernului prin memorandum sau a consiliului local, judeţean, ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al acestor operatori economici se pot propune creşterea numărului de personal prevăzut pentru finele anului 2014, faţă de cel realizat în anul precedent, cu încadrarea în cel aprobat, şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, în cazul în care se justifică, din punct de vedere economic, extinderea activităţii şi a producţiei ce urmează a se realiza, precum şi majorarea cheltuielilor de natură salarială peste limitele de cheltuieli determinate, ca urmare a creşterii numărului de personal în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat, şi pentru care cheltuielile de natură salarială au fost aprobate pentru o fracţiune din an.

Creşterea câştigului mediu brut lunar pe salariat va fi corelată cu creşterea productivităţii muncii.

 

 

Sursa:money.ro

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore