Locuitorii comunei Dudeştii Noi, aflată la doar 12 kilometri de Timişoara devin tot mai nemulţumiţi de edilul localităţii, Alin Nica. Dacă în urmă cu aproape o lună de zile, un localnic a demarat un protest pentru motivul că posesorii de animale nu mai au unde să-şi pască oile, vacile şi alte animale de prin gospodărie, din cauza faptului că Nica ar fi trecut aceste suprafeţe de teren ca pământ arabil.

O altă problemă cu care se confruntă comuna din marginea Timişoarei este legată de pădurea care a fost plantată la marginea localităţii, sau mai bine spus perdeaua forestieră, care nu prea… există! Costurile cu proiectarea şi implementarea acestui proiect au fost suportate din fonduri guvernamentale şi se ridică la 3 miliarde de lei vechii (300.000 RON). În afară de aceşti bani, „pădurea invizibilă” absoarbe anual bani buni din bugetul local, deşi proiectul a fost demarat în 2008 pe o suprafaţă de aproximativ 43,6 hectare de teren. Banii cheltuiţi anual de Primăria Dudeştii Noi sunt destinaţi, conform documentelor în posesia cărora suntem, împăduririi (!?) (ceea ce s-a făcut deja) şi lucrărilor de întreţinere.

Deşi din imagini se vede destul de clar care este situaţia „perdelei forestiere” a comunei, aceasta lipsind cu desăvârşire, primarul Alin Nica susţine cu totul altceva. „Cine spune asta, n-a fost pe teren” se apără primarul dudeştean, Alin Nica, care dă şi câteva exemple de copaci (vezi filmarea de la faţa locului).

„Credeţi-mă că au venit de la Bucureşti în fiecare an să verifice chestia asta. Au fost pe teren şi s-au uitat exact cum facem noi acum. Să verifice dacă ceea ce am raportat noi e corect. E adevărat că din totalul de 45 de hectare sunt zone, de aproximativ 7 hectare, pe care gradul de prindere este sub 20 %, iar acele zone nu vor fi lăsate să se împădurească deoarece nu avem bani să înlocuim ce nu s-a prins, însă totată această zonă, de aproximativ 30-35 de hectare e împădurită şi se văd pomii cu ochiul liber” mai adaugă Nica.

Află din declaraţia video care este motivul pentru care mai susţine edilul comunei de lângă Timişoara că nu se vede pădurea şi de ce susţine că aceasta va fi mai vizibilă peste 10-20 de ani.

Rolul acestei păduri, conform spuselor primarului PNL, este acela de a proteja localitatea de vânturile şi furtunile cu care Dudeştii Noi se confruntă odată la 10 ani (!?), dar şi pentru că această comună se află la câmpie şi în jurul ei nu există niciun pic de pădure. Un alt rol esenţial, conform spuselor aceluiaşi edil, este acela de a oxigena comuna, însă aici vine întrebarea firească: Oxigenarea se va face peste 10-20 de ani?

Tot ca rol important al acestei păduri invizibile se găseşte şi eliminarea vechii gropi de gunoi a comunei, care era necontrolată, iar cu ajutorul acestui proiect a fost eliminată „chiar înaintea închiderii gropii de gunoi de la Parţa” se laudă Nica, edilul fiind convins de faptul că Dudeştii Noi este prima localitate din Timiş care s-a conformat regulamentelor de mediu impuse de către Uniunea Europeană.

 

 

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.