Boschetarii pun în pericol viaţa timişorenilor! Vezi ce au mai făcut FOTO

- Advertisement -

În Timişoara sunt zeci de spaţii publice şi chiar case nelocuite, locaţii propice pentru „instalarea” oamenilor străzii, dar şi pentru depozitarea gunoaielor, în accepţiunea unora dintre aceştia.

Una dintre aceste locaţii este, fără îndoială, şi cea de pe strada Ion Mihalache, numărul 19, acolo unde oamenii străzii îşi fac veacul. Miercuri, la prânz, cel mai probabil din lipsă de interes şi aruncarea unor mucuri de ţigară în interiorul imobilului dezafectat de la adresa respectivă, boschetarii au reuşit să dea foc clădirii, cândva o fostă unitate comercială.

Pompierii au fost alarmaţi de îndată, deoarece în zonă (între Piaţa Traian şi Prinţul Turcesc), una în care locuiesc numeroase familii de ţigani, se află multe case lipite, perete în perete, iar incendiul pornit de boschetari risca să se extindă la imobilele învecinate. Pompierii au intervenit la timp, astfel că focul a fost stins repede, însă ce-au descoperit în spatele imobilului este de-a dreptul înspăimântător. Zeci de saci de gunoi şi resturi menajere, dar şi dejecţii care emană mirosuri deloc îmbietoare – un focar de infecţie în cel mai adevărat sens al cuvântului.

Cazul, din păcate, mai ales în zona amintită, nu este singular, în jurul Pieţei Traian fiind foarte multe imobile dezafectate în interiorul cărora se adăpostesc boschetarii care adună fel de fel de gunaoie şi îşi fac nevoile în aceleaşi locuri.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

VIDEO Cu gluga pe cap, a aruncat o roaba de gunoi la coltul strazii, la Timisoara

Un timișorean a fost sancționat de polițiștii locali...

Timișorenii, somați să nu dea FOC vegetației. AMENZILE sunt uriașe!

Timișorenii au interzis la incendierea resturilor vegetale, a miriștilor,...

Mormane de gunoi, aruncat de comercianti pe domeniul public, la Timisoara

Dezastru lăsat în urmă de vânzătorii ambulanți și firmele...

Peste 1.400 de AMENZI pentru cei care aruncă GUNOIUL pe domeniul public, la Timisoara

Polițiștii locali au aplicat peste 1.400 de sancțiuni contravenționale...

Din aceeași categorie

Categorii Populare