90 de locuri de parcare pe strada Corbului. Municipalitatea a renovat strada pe toată lungimea ei

- Advertisement -

Municipalitatea a inaugurat astăzi strada Corbului, reabilitare care a costat 204.606 lei, TVA inclus, executantul fiind S.C. Drumuri Municipale S.A. Proiectul a cuprins lucrări de întreţinere şi reparaţii, s-a aşternut covor asfaltic pe partea carosabilă, pe o lungime totală de 810 m. S-au înlocuit bordurile de delimitare a carosabilului de trotuare, amenajându-se locuri de trecere pentru persoanele cu dizabilităţi sau cărucioare. S-a realizat marcajul rutier cu scopul asigurării siguranţei circulaţiei rutiere şi pentru delimitarea locurilor de parcare.

De asemenea, s-a avut în vedere şi amenajarea tramei stradale din faţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, pe o suprafaţă de 836 mp. Suprafaţa totală reabilitată pe Str. Corbului este de 3034 mp, cuprinzând  şi 90 de locuri de parcare.

Prezent la eveniment a fost și edilul Timișoare, Nicolae Robu care a declarat:„Inaugurăm azi o nouă reabilitare importantă. Este vorba despre strada Corbu, o stradă de 810 metri, care este amenajată impecabil, aș spune, cu carosabil, clar, făcut neted, covor asfaltic, cu locuri de parcare, delimitate pe ambele străzi. 90 de locuri de parcare au fost amenajate pe această stradă şi putem vedea că totul arată civilizat, aşa cum ar trebui să ajungă, într-un timp cât mai scurt, tot oraşul nostru”

Aflat, alături de Partidul Național Liberal, în campanie electorală, primarul nu a uitat să se laude cu privire la ritmul lucrărilor din oraș:

„Unii sunt cu vorbele, alții cu realizările.Noi continuăm pe aceeaşi linie şi avem deja sute de străzi amenajate în acelaşi concept, cu sens unic de circulaţie şi locuri de parcare pe ambele părţi. A ieşit un număr remarcabil de locuri de parcare şi eu mă bucur, de fiecare dată, când reuşim o creştere a locurilor de parcare din oraş, pentru că este una dintre marile probleme”, a mărturisit primarul.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

spot_imgspot_img

Din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img