Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat şi predat autorităţilor competente un cetățean român pe numele căruia era emis, de către autoritățile din Germania, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății.
Miercuri, 21 noeimbrie 2018, în jurul orei 16:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român C.M., în vârstă de 42 de ani, pasager într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din Germania. Persoana în cauză avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 7 luni, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății.
Bărbatul a fost predat de către poliţiştii de frontieră unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Foto: arhivă