Locuitorii din comuna timișeană Săcălaz își vor putea duce copiii, în curând, într-un loc de joacă amenajat chiar în centrul localității.
Pornind de la premisa ”copiii trebuie sa aibă bucurie în suflet și pe chip, trebuie să aibă copilărie și să se bucure de ea!”, autoritățile locale din comuna timișeană Săcălaz au demarat amenajarea unui loc de joacă, dedicat celor mai mici locuitori ai comunei, în centrul localității.
”Lucările sunt în desfășurare. Urmează să montăm bănci și coșuri de gunoi pentru a vă oferi un minim de confort, atât dumneavoastră cât și celor mici”, susțin reprezentanții primăriei din comuna aproape lipită de Timișoara.
Fiind vorba despre un loc de joacă, primăria din comuna Săcălaz are în vedere ca ”toată activitatea de realiare a acestuia să urmărească asigurarea îndeplinirii funcției specifice pentru odihnă, recreație, educație și instruire civică”, mai spun reprezentanții comunei.