Lumini și umbre! Relația comercială dintre Clinica Neuromed și prof. dr. Mihai Ionac, una de manual și reciproc avantajoasă

- Advertisement -
Că așa-i în viața medicală – când prinzi ciolanul, nu-i mai dai drumul, nici dacă te caută acasă cu mascații! Fără nicio aluzie sau legătură cu prof. dr. Mihai Ionac, cadru universitar de nădejde al UMFT, chirurg eminent, fost director al Spitalului Județean Timișoara și fost șef al Secției Clinice de Chirurgie Vasculară. Actualmente, printre multe altele, fericit co-proprietar al clinicii private ArTerra, ”grup medical multidisciplinar de elită, în care medicii colaborează la înalte standarde de calitate și în care sănătatea, starea de bine și siguranța pacienților sunt priorități”.

Adevărul e că, azi, analogia cu mascații nici nu ar avea cum să fie vreun apropo la prof. dr. Mihai Ionac chiar dacă acesta, în primăvara lui 2015, a fost căutat de colindători, dis-de-dimineață, atât pe secția clinică din cadrul SCJUT cât și la domiciliu, în baza unor acuzații de luare de mită. Motivul e simplu: după mai bine de 6 ani de travaliu intens, în urmă cu vreo două luni, chiar înainte de a se pensiona, fostul procuror al DNA, Lucian Papici, l-a declarat pe prof. dr. Mihai Ionac un om integru și fără cusur. Și a scris în dreptul cadrului didactic al UMF Timișoara, mare și cu o literă de-o șchioapă: NEVINOVAT!

Așadar, în ochii legii, așa cum îi place prof. dr. Mihai Ionac să afirme, domnia sa este imaculat și deasupra oricăror suspiciuni rezonabile. Ca atare, nu o să spunem, așa cum o fac cunoscătorii fenomenului medical, că celebrul chirurg vascular a (re)inventat parteneriatul public – privat. În sensul că publicul e Spitalul Județean Timișoara și el reprezintă privatul. Și nici răutăți de genul că spitalul de stat e centrul de cost, iar profesorul universitar e centrul de profit. Exclus! Nici vorbă! Așa cum am mai spus, procurorul Lucian Papici l-a declarat pe prof. Mihai Ionac, la final de drum în magistratură, liber de orice sarcini. De neatins, pe o paletă întreagă de acuzații!

De aceea, conform graficului, fără prea multe comentarii și încadrări juridice, continuăm cu prezentarea de noi probe, așa cum au rezultat acestea din expertiza informatică, înfăptuită de oamenii legii, ca urmare a punerii în executare a unui mandat de percheziție pe numele prof. dr. Mihai Ionac. Și azi vom vorbi despre relația strânsă de colaborare dintre celebrul chirurg vascular și Centrul de Diagnostic Imagistic ”Neuromed” Timișoara. De altfel, o relație comercială sinceră, bazată pe cifre, pacienți și sponsorizări, evident, ca ”semn al recunoștinței”, vorba fostului procuror DNA, Lucian Papici.

Ofrandă vie

Nu mai repetăm: e notoriu, deja, așa cum a fost probat cu documente, declarații și zeci de relatări în presă, în special cele ale jurnalistului Ciprian Brindescu de la Renașterea bănățeană, că pe pacienții prof. dr. Mihai Ionac, la internare și ÎNAINTE de intervențiile chirurgicale, îi lovea dorul de acțiuni caritabile, chiar de pe patul spitalului. Așa au curs donații ”benevole” – scuzați pleonasmul – cu sume cuprinse între 3000 – 5000 RON în Asociația Compas X, gestionată de Clinica de Chirurgie Vasculară Timișoara. Acțiuni de caritate pe care procurorul Lucian Papici le-a considerat ”ofrande și semne ale recunoștinței”, nu o formă continuată de mită mascată.

Și nici nu ar prea fi avut cum, atâta timp cât toți donatorii au fost învederați cu faptul că, dacă recunosc mita mascată, riscă dosar penal. Așa că cei mai mulți, mai exact 90% dintre pacienți, au întors căruța-n drum pe principiul că nu merge ”și cu banii dați și la pușcărie”. Ceilalți și-au menținut declarațiile, doar că procurorul Papici, așa cum recunoaște în actul de dezinculpare a medicului Ionac, a fost în incapacitatea de a corobora mărturiile oamenilor cu vreo altă probă. Așa că a aplicat adagiul latin – testis unus, testis nullus! Adică, o singură mărturie e egală cu zero!

Cert e că procurorul Papici nu a fost departe de adevăr. Dincolo de pacienții dr. Ionac, pe care-i apuca caritatea imediat după recepționarea unui loc de cazare pe Secția de Chirurgie Vasculară, magistratul a mai avut pe masa de lucru și alte exemple de sponsorizări și donații, tot benevole, de această data din partea unor persoane juridice. Practic, firme medicale și clinici private cu care, sub o forma sau alta, profesorul universitar era într-o oarecare legătură sufletească. De departe, cel mai interesant aspect gravitează în jurul Clinicii Neuromed. Și asta rezultă, cu vârf și îndesat, din câteva foldere care au fost găsite în calculatorul dr. Ionac, ca urmare a percheziției informatice.

Așadar vorbim despre primul dosar electronic, intitulat chiar ”Neuromed”. Un folder care conține un număr de alte 7 însemnări distincte, înregistrate sub numele anilor: de la 2008 până la 2014. După care, totul coboară la nivel micro. De exemplu, în dosarul 2008, avem două situații ”contabile”: perioada 1 ianuarie – 29 mai cu un număr de 65 de pacienți pentru Angio-CT și perioada 1 iunie – 31 decembrie, unde au fost bifați, ”trimiși la angio-ct”, un număr de 127 de persoane. Toți cu nume, prenume și data nașterii! Și același tip de însemnări continuă și pe anul 2009, într-un document separat: 1 ianuarie – 31 martie avem nominal 64 bucăți pacienți, 1 aprilie – 30 iunie au fost trimise la angio-ct către Neuromed 107 persoane, 1 iulie – 30 septembrie au fost exportați alți 95 de pacienți iar de pe 1 octombrie până pe 31 decembrie, alte 82 de persoane s-au calificat pentru un examen radiologic de la stat către privat.

Și aventurile de la SCJUT merg mai departe: 2010 – pe trei trimestre, un total de 254 de pacienți, 2011 – 393 de capete exportate, 2012 – pe o jumătate de an, 209 pacienți au fost izgoniți din SJUT pentru un angio-ct către Neuromed, 2013 – pe trei trimestre, 229 de asigurați și pe 2014 – alți 367 de pacienți au fost dirijați către privat pe bază de trimitere. Așadar, în toată perioada 2008-2014, așa cum rezultă din dosarul ”Neuromed”, descoperit în urma percheziției informatice pe o unitate de calculator aparținând prof. Mihai Ionac, numai de pe Secția Clinică de Chirurgie Vasculară au fost ”exportați” către un examen imagistic în privat peste 2000 de asigurați ai CJAS Timiș.

Flux și reflux

Interesant e că tot exodul de pacienți de pe ”Vasculară” către ”Neuromed” a avut loc în ciuda faptului că în cadrul SCJUT funcționa un angiograf, achiziționat chiar la solicitarea și la parametrii dispuși tot prof. dr. Mihai Ionac, încă de pe vremea când era director al unității sanitare, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare al Camerei de Conturi Timiș, încheiat la Spitalul Județean Timișoara și înregistrat sub nr. 8615 din 28 februarie 2014. Și tot acel control al auditorilor publici mai punctează un lucru: ”toate angiografiile sau serviciile imagistice au fost orientate de doctorul Ionac către Neuromed, pentru ca ulterior, Neuromed să facă donații și sponsorizări către Asociația COMPAS X”. Afirmații bazate pe probe și pe un control încrucișat cu ANAF.

Că lucrurile stau întocmai, în sensul că Secția Clinică de Chirurgie Vasculară a trimis, în perioada 2008 – 2014, peste 2000 de pacienți la examene imagistice în beneficiul ”Neuromed”, și că o parte din serviciile făcute de medicii de la stat s-au întors sub formă de bani, direct în Asociația Compas X, păstorită de pe prof. Ionac, rezultă și din alte înscrisuri care s-au găsit în calculatoarele cadrului didactic al UMF Timișoara, în timpul percheziției informatice. Practic niște fișe cu sponsori, făcute în diverși ani și cu diverse ocazii, în care Neuromed e la loc de cinste: de la bani cash, la plata unor facturi pentru materiale publicitare. Urmată de Sinevo, Ortoprofil, Hartamann, Alfa Wasserman, UCB etc.

Interesant de menționat este faptul că, în aceleași tabele, care țineau evidența sponsorizărilor, în dreptul cotizanților este scris și produsul farmaceutic sau medical pe care Secția Clinică de Chirurgie Vasculară îl comandă, pe baza unor referate de necesitate, de la cei care, ulterior, fac acte de caritate: Egis (Egitromb), Glaxo (Fraxi), UCB (Vasaprostan), Astra Zeneca (Crestor), Boehringer (Metalyse), Phizer (Detralex), Ortoprofil (proteze membre) etc. Moralitate, în toată regula și splendoarea! Ca să nu mai vorbim despre celebrele jonglerii cu ”Vasaprostan” care, grație jurnalistului Ciprian Brindescu de la Renașterea bănățeană, au făcut înconjurul României.

În fine, una peste alta, fără niciun dubiu, e clar că, la fel ca și în cazul pacienților de pe Secția Clinică de Chirurgie Vasculară, care donau sume de bani în contul Asociației Compas X, mereu înaintea intervențiilor chirurgicale, și în situația celor de la Neuromed, ca să nu mai vorbim despre celelalte firme, care acționau în calitate de furnizori de materie primă, vorbim tot despre donații și sponsorizări… benevole. Vorba procurorului Lucian Papici: în semn de recunoștință!

1 COMENTARIU

  1. Aici, in toata aceasta poveste Ionac nu are nici o vina. Mizerabilul e Papici, care in alte multe situatii a distrus destine si oameni nevinovati. Apropo, nu ne povestesti si noua Lucica de ce ti-au facut colegii perchezitie in birou inainte de a fi trimis cu suturi inapoi la Timisoara, asa de cancan?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie