Pe zi ce trece, prefectul PSD de Timiș, economistul Mihai Ritivoiu, se apropie tot mai mult de primarul Timișoarei, useristul Dominic Fritz. Ambii își trăiesc viața, dictoanele, răfuielile personale și realizările… pe Facebook! Singura diferență dintre Ritivoiu și Fritz, cel puțin până la ora actuală, este că prefectul județului pare înscris într-o cursă de afirmare în care e musai să se vadă mâna de fier a conducătorului, intoleranța la disoluția autorității statului și, cum altfel, respectul pentru cetățean și toleranță zero pentru actele de violență.
Doar că uneori, exact ca și în cazul facebook-istului Fritz, nici socoteala și cuvântările de duh ale lui Ritivoiu de pe platformele de socializare, nu se potrivesc cu cele din târg. Și cel mai bun exemplu s-a petrecut în urmă cu nici două zile când, orbit de fanta de lumină și în goană după afirmare, prefectul de Timiș a dat ”o gherlă” publică de zile mari, crezând că punctează la capitolul implicare și notorietate. Cu siguranță, n-a fost să fie pentru că, așa cum o să vă lămuriți, demnitarul a făcut mult zgomot pentru nimic!
Nici nu mai contează că, după ce a fost adus cu picioarele pe pământ de către chestorul Alin Petecel, șeful Inspectoratului de Poliție Timiș, demnitarul Ritivoiu a încercat să dreagă busuiocul, exact ca un școlar din ciclul primar! Și iar nu i-a ieșit! Nici măcar din a doua încercare! Și nici din a treia, dovadă fiind declarația video, pe care o găsiți atașată la finalul materialului, exact pe aceeași temă a ”revoluției din administrație”, discurs în care prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu… ”și-a luat-o”. De fapt, din nou, a fost un soi de autogol, dincolo de discursul peltic și șontâc al reprezentantului Guvernului României în teritoriu.
Și toată povestea a plecat de la bătaia din parcarea subterană a unui mall din Timișoara, imagini devenite publice, deja, grație unui cont fals de Facebook, care a alimentat mesageriile redacțiilor locale de știri. La fel, s-a procedat și în cazul carnagiului de acum 2 săptămâni de la clubul ilegal de manele ”Tabaco” din Complexul Studențesc din Timișoara. Exact același cont de Facebook! Doar că, în ambele situații, și asta o știe și IPJ Timiș deja, imaginile video, care proveneau de pe sisteme de supraveghere private, deci inaccesibile publicului larg, au fost trunchiate. Cu un singur interes și într-o singură direcție!
De aici și greșeala impardonabilă a prefectului Ritvoiu care, în goana după senzațional, nu a mai pierdut timp, să verifice informația. Mai exact, chipurile, lipsa de acțiune a polițiștilor în contextul în care un coleg de-al lor a fost făcut KO de un fost luptător. Și a postat pe Facebook: ”…lipsa de acțiune a colegilor polițistului în timp ce acesta e lovit este revoltătoare! Cer polițiștilor timișeni să acționeze cu maximă fermitate la cea mai mică tentativă de sfidare. Mă voi deplasa personal la sediul IPJ Timiș pentru a transmite colectivului acest mesaj. Nu voi permite ca în mandatul meu să continue disoluția autorității de stat în județul Timiș! Avem nevoie de instituții puternice și respectate. Este singura variantă pentru ca cetățeanul să-și recapete încrederea că este protejat și apărat”.
Ca mai apoi, după vizita la sediul IPJ Timiș, prefectul Mihai Ritivoiu să revină, tot pe Facebook, și să anunțe, cum altfel decât cu coada între picioare că s-a lăsat manipulat și că s-a dus după fentă, doar pentru un mic câștig de imagine publică. Exact ca un începător: ”…am întâlnit o echipă unită și bine pregătită care acționează după proceduri stricte și principii care pun pe primul loc siguranța cetățeanului. O Poliție puternică ne face și pe noi să ne simțim în siguranță. Am încredere în activitatea lor și i-am asigurat de tot sprijinul meu”. Altfel spus, mea culpa! Nici vorbă de disoluția instituțiilor statului, nici poveste de neimplicarea polițiștilor. Ba din contra, totul ca la carte!
Și nici nu avea cum să fie altfel pentru că, în realitate, povestea a fost cu totul alta, iar imaginile video, cele care nu s-au văzut pe mass-media, arată clar că, de data aceasta, angajații MAI au intervenit mai mult decât prompt și au restabilit ordinea, imobilizându-l și încătușându-l pe agresorul colegului lor, exact ca la carte! Lucru recunoscut până și prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu care a realizat, după lecția care i-a fost predată de chestorul Alin Petecel, că ”reacțiile prompte și eficiente” sunt în viața reală, nu pe Facebook. Dar asta după vizita la IPJ Timiș și după postarea triumfalistă de pe Facebook!
Și demnitarul PSD a admis că a greșit, când a descins în forță la IPJ Timiș, fără o minimă verificare, chiar și în cadrul unei declarații video, nuanțându-și gafa de proporții, așa cum a putut mai bine: ”Când un agresor este recunoscut ca un luptător cu niște rezultate în domeniu și de temut, degeaba tăbărau pe el unul câte unul, că și-o luau fiecare, pe când așa eu vreau să salut faptul că finalitatea acelui episod, la momentul și locul acela, a fost capturarea agresorului”. Deci, nici vorbă despre vreo ”situație revoltătoare” sau vreo ”disoluție a autorității”. Din contră, la IPJ Timiș, prefectul Ritivoiu a găsit ”o echipă unită și bine pregătită”, drept pentru care, dincolo de Facebook, demnitarul a simțit nevoia să mai și transmită ”un salut călduros” în direcția chestorului de poliție Alin Petecel…
https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=681000269584632
Declarație video de la min 5.19-5.42.
Fii serios măi băiatule, tu ăsta de la Vocea Timișului (tare miroși a oltean la bază, după așa nume de publicație și tupeu ce-l ai în general) cu profesionalismul acestui Petecel.
Ia lasă textele gratuite că se vede din avion ce e în stare să (nu) facă Poliția Română.
Ia aci reacție de cretini, total disproporționată, atunci când se pot da Zmei: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25361949-dambovita-agent-politie-atacat-cutit-barbat-bolnav-psihic-agresorul-fost-impuscat-picior-dus-spital.htm
I-am văzut cu toții ce au știut să facă acolo unde era cazul: s-au căcat pe ei pretene.
Ar trebui toți dați afară și după așa comunicat de 2 lei de presă ar trebui dat afară și Petecel ăsta.
Bine…. e clar că nu-l dă nima afară că citesc prin presă cum l-au plimbat în stânga-n dreapta, după moartea polițistului de la Recaș, da văd că tot napoi la butoane e.
Alinica tata, hai cu solutia la sesizarea Oficiului National de Spalarea Banilor si rezolva-l pe Minda Pascu si atunci te crede lumea cu privire la mesajul pe care il dati interlorpilor si ca sunteti „o echipă unită și bine pregătită care acționează după proceduri stricte și principii care pun pe primul loc siguranța cetățeanului. O Poliție puternică (care) ne face și pe noi să ne simțim în siguranță”, altfel, pana atunci sunteti doar pe fenta si in mod cert ca ei si fara „reacțiile prompte și eficiente”. Hai, tata!