Poliţiştii au dat din nou amenzi „pe pâine”. 70 de tone de produse confiscate şi amenzi de peste 160.000 de lei

- Advertisement -

Aşa cum au promis, poliţiştii timişeni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

250 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Politie Transporturi Timişoara, au acţionat, în perioada 14-20 septembrie a.c., sub coordonarea I.G.P.R., pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

610 controale au fost efectuate în ultima săptămână, pe raza judeţului Timiş, dintre care 44 la societăţi comerciale, 130 la persoane fizice şi 436 la mijloacele de transport.

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 4 infracţiuni şi aplicate 310 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 164.000 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării la 51.000 de lei.

În acţiuni, au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul M.A.D.R., A.N.A.F. şi I.S.C.T.R..

Reamintim faptul că, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, la data de 1 septembrie 2013 au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Scandal la Poliția Locală Timișoara: Brutalitate și Abuz de Putere!

Un nou caz revoltător iese la iveală în Timișoara,...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Dominic Fritz evită răspunsurile clare în scandalul Poliției Locale Timișoara

Abuzurile Poliției Locale din Timișoara continuă nestingherite, sub privirea...

Ipocrizia la cote maxime: USR predică despre comunism, dar are în rândurile sale foști activiști comuniști

Dominic Fritz și USR ne vorbesc despre importanța Proclamației...

Din aceeași categorie