De ieri, toată partida nebună, care s-a creat în jurul polițistului Raoul Iacob de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara, s-a resetat! Practic, totul a trecut în liga mare, odată cu preluarea frâielor întregii povești (r)românești de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție Timișoara. Așa că, în acest moment, toate structurile de informații și protecție internă, au (re)intrat în dispozitivul de luptă cu două scopuri precise, conform ordinului de zi pe unitate, venit de la cel mai înalt nivel al statului român: anihilarea putregaiului din sânul Inspectoratului de Poliție al județului Timiș și repunerea instituției în slujba cetățeanului!
Și nu e pentru prima dată când procurorii DNA Timișoara dau iama în IPJ Timiș! De-a lungul anilor, cel puțin în ultimul deceniu, loviturile magistraților anticorupție au fost mereu la vârful poliției bănățene – de la șef de serviciu în sus și până la adjunct sau chiar foști șefi de inspectorat!
Cert e că, de fiecare dată, așa cum rezultă din date publice, coroborate cu alte surse interne, intervențiile celor de la DNA, în parohia IPJ Timiș, a avut loc doar când cele două structuri de forță din subordinea Ministerului Afacerilor și Internelor, Serviciul de Informații și Protecție Internă (SIPI) și Direcția Generală Anticorupție (DGA), au fost depășite total de situație și… debusolate!
Una peste alta, ultima captură a celor de la DNA Timișoara, la nivelul poliției bănățene, chiar dacă mai mică dar de impact major, a avut loc pe data de 5 iunie 2018. Atunci, procurorii anticorupție l-au săltat pe agentul Adrian Sav (34 ani) de la Serviciul de Investigații Criminale care, în timpul investigațiilor, a fost dovedit sifon al unei grupări de hoți de lux, condusă de Ion Mihălțan și Adrian Bolbos.
Contează mai puțin că, așa cum a rezultat din anchetă, angajatul IPJ Timiș vindea informații și dădea ponturi pe sume cuprinse între 300 lei – 200 euro. Anterior, în 2016, în mâinile magistraților a căzut și comisarul George Gavrea de la Biroul de Investigații Criminale, protector al unei grupări infracționale care se ocupa cu clonarea de carduri bancare.
De reținut că ambii polițiști, atât Adrian Sav cât și George Gavrea, sunt foștii tovarăși de drum ai agentului Raoul Iacob, comisarul-șef de la Municipiu al rromilor de mătase din Timișoara! Și toți trei au un numitor în comun, evident, nu singurul: investigațiile criminale! Practic, o structură judiciară a MAI care, în mod normal, ar trebui să se ocupe de anchetarea și destructurarea rețelelor infracționale și de activitățile cu violență de pe raza orașului de pe Bega.
Așa că până-i trec durerile din zona inghinală agentului Raoul Iacob de la BIC– că așa s-a exprimat, după apariția investigației din voceatimisului.ro – noi continuăm să vă prezentăm evenimentele, probele și faptele de arme ale angajatului IPJ Timiș, așa cum rezultă acestea din mărturii, documente și testimoniale audio-video.
Din Londra, cu dragoste!
Cu siguranță, în afară de prostituate și dealeri de droguri, nimeni nu prea a auzit de timișoreanul Tuțu Moldovan, actualmente refugiat prin Marea Britanie. Omul a recunoscut cu nonșalanță că a fost narcoman și că, în urmă cu ani de zile, toată familia lui (mamă, tată, frați) s-a ocupat cu plasamentul de… carne vie.
Cu alte cuvinte, băgau fete la produs, în calitate de proxeneți! Și povestea cu Tuțu Moldovan începe în martie 2022 când, în urma unei altercații dintr-un bar, situat pe Calea Lugojului, a fost bătut și înjunghiat în abdomen, ulterior, fiind operat de urgență și internat în Spitalul Județean Timișoara, timp de circa două săptămâni.
Important de menționat e că barul, în care s-a petrecut evenimentul sângeros, aparține rromului Novacovici Crăciun zis Domide, fratele lui Floarea Novacovici, lider de clan în Piața Traian și personaj (ultra)cunoscut în tot IPJ Timiș, pe toate palierele de activitate. Până nu demult, sora lui Domide a fost partenera de viață a agentului Raoul Iacob de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara.
Acum, chiar dacă angajatul MAI nu ar fi confirmat povestea de iubire cu Florea Novacovici, în mod cert, o serie întreagă de alți polițiști ar fi putut să se jure pe roșu că ori de câte ori l-au prins în offside nocturn pe fiul concubinei sale, Laurențiu Schneider, acesta a servit mereu placa că… maică-sa e nevasta comisarului-șef Iacob de la Municipiu.
Și revenind la violența petrecută în barul lui Novacovici Crăciun (Domide), Tuțu Moldovan zice așa: ”Eu m-am dus la bar ca să-mi plătesc datoria și să-mi recuperez mașina de la Domide, pe care mi-o luase în garanție. E vorba de un Volkswagen Eos, în valoare de circa 6000 euro. I-am lăsat-o cu puțin timp înainte, că nu aveam bani de droguri. El mi-a vândut 15 grame de Cristal, acolo la bar, și îi datoram 1500 RON. Când am venit cu banii, nu a mai vrut să-mi dea mașina. De aici a început tot! Au mai sărit doi de-ai lui pe mine (rromii Miși și Uci) și unul din cei trei m-a înjunghiat”. Pentru cei care nu știu, ”Cristal” este crystal meth (metamfetamină), cel mai consumat drog sintetic la nivel mondial.
În fine, după acest episod, Tuțu Moldovan povestește că, imediat ce a ieșit din operație, a fost contactat de agentul Raoul Iacob care i-a spus că e mai bine să se împace cu Domide, pe motiv că ancheta va fi anevoioasă și pe termen lung. Și a fost de acord: ”După discuția pe care am avut-o cu Raoul, a venit la mine avocata Camelia Țăranu, am semnat hârtiile, am primit 5000 de euro și mi-au dat și mașina înapoi. Așa că mi-am încheiat socotelile alea cu Domide”. Doar cu Domide pentru că la adresa polițistului Raoul Iacob, Tuțu Moldovan a mai făcut o mărturisire absolut șocantă: ”Dacă pică ăsta, vă jur, vin în țară de la Londra, chiar și pe jos, și depun mărturie împotriva lui…”
Iată și motivația: ”Pe vremea când eram proxeneți, pe Raoul Iacob ni l-a prezentat Alina Moldoveanca, o prostituată din Sânandrei. De la mine nu a luat bani niciodată, dar de la mama (Lucreția Moldovan) și tata (Mircea Moldovan), primea săptămânal câte 800 RON pentru fiecare fată pe care o aveam la produs. Și noi atunci, toți la grămadă, aveam vreo 60-70 de fete. Cu fratele meu, Daniel Moldovan, care s-a reprofilat și fura prin centrul Timișoarei de prin poșete, un coleg de-al lui Cătălin( n.n – George Gavrea Cătălin), făcea la fel. Taxă de protecție…”. Cert e că toate aceste detalii, așa cum rezultă din probe, au fost povestite, ieri, în cadrul unei discuții în online, tocmai de către Tuțu Moldovan.
Și chiar dacă ieri am stabilit, de comun acord, să reluăm povestea azi și în format video, tocmai pentru a putea intra și mai mult în detalii, în 24 de ore, omul s-a sucit și și-a cerut scuze! Dar nu a infirmat nimic din ceea ce a spus și a susținut cu tărie, exact cu o zi în urmă!
Motivația: mi-e teamă, au relații, sunt oameni periculoși! Singura diferență între declarația de ieri și cea de azi e una singură. În momentul de față, Tuțu Moldovan nu mai e atât de convins că va veni, chiar și pe jos, pentru a depune mărturie împotriva agentului Raoul Iacob de la BIC. Nu de alta dar… mafia e prea mare! Restul de detalii și o bună parte din suportul afirmațiilor de mai sus, le găsiți în discuția video, atașată la finalul textului.
(R)romania posibilităților
Inițial, am avut în plan să ne întoarcem la cel mai iubit mediu social al agentului Raoul Iacob de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara. Practic, în ecosistemul în care subofițerul înoată ca peștele în apă. Mai exact printre rromii de mătase! Am fi vrut să dezvoltăm două subiecte, ambele în legătură directă cu… investigațiile criminale din IPJ Timiș.
Primul, petrecut pe data de 1 februarie 2022 – incendierea unei cripte din cimitirul de pe Calea Buziașului și al doilea, care s-a consumat pe data de 18 mai 2022, legat de un autoturism Mercedes, care a ars complet, chiar în curtea unui palat țigănesc din centrul Timișoarei, ziua în amiaza mare! Părțile beligerante: Ion Stancu zis Manuel și Gradu Cârpaci zis Viorel.
Sau măcar să vă povestim cum a ajuns agentul-șef Raoul Iacob la calitatea de martor cu identitate protejată în dosarul DIICOT, privind o grupare de spărgători de locuințe, coordonată de Grațian Pinter, prietenul său din copilărie. Mai exact, cine l-a dus de mână pe subofițerul de la BIC, tocmai în biroul procurorului-șef Alex Florența, în ciuda opoziției magistratului Angelica Petcu și a ofițerilor de Crimă Organizată, cei care se ocupau direct de caz.
Așa că, detaliile despre zecile de întâlniri din sauna uscată de la centrul SPA – Ice Dyp din Timișoara și negocierile de pe un câmp, aflat pe raza comunei Becicherecu Mic, care-l bagă în schemă atât pe Darius Indreică cât și pe fosta parteneră a acestuia, ambii marcați strâns și interceptați la vremea respectivă de BCCO din motive clare, vor trebui să mai aștepte un pic.
Până atunci, ne rezumăm la a vă prezenta doar imaginile obținute dintr-un filaj al ofițerilor de la SRI Arad, unele care-l înfățișează pe agentul-șef Raoul Iacob, la un schimb de experiență, chiar într-o benzinărie din Timișoara (intersecția Șagului colț cu Reșița), alături de hoțul de lux Grațian Pinter, ambii parteneri de saună și tovarăși din tinerețe.
O să revenim și pe calupul acesta, cu mărturii de la (foști) angajați ai piscinei de pe Calea Lugojului, ca să se dumirească toată lumea cine era, de fapt, filat aici! Căci, așa cum se observă din fotografii, doi erau la discuții, iar alții țineau de șase, scurtând orizonturile din sensul giratoriu. Tot degeaba căci, așa cum rezultă din planșele fotografice, SRI a jucat-o ca la carte, absolut profesionist: incognito, sub nasul tuturor!
Și facem toate astea, acum, doar pentru că, între timp, echipa de șoc a reclamat voceatimisului.ro la Youtube, forțând eliminarea videoclipului de pe siteul publicației. Chipurile, pe motiv de încălcare a datelor cu caracter personal (GRDP), deși informațiile sunt de interes public, fără doar și poate, chiar dacă petrecere a fost una privată!
Bine, nu e pentru prima dată când imaginile de la majoratul din incinta Hotelul Noe Residence, patronat de rromul Ion Teodor zis Codreanu, locație unde au curs dedicațiile și onorurile pentru fratele Raoul Iacob, comisar-șef la Municipiu, au fost șterse de pe platforma Youtube. Că IPJ Timiș a mai forțat o dată dispariția imaginilor, anul trecut, exact pe vremea asta, când a luat în discuție, în plină ședință operativă, comportamentul neadecvat al agentului de la BIC, în spațiul public.
Atunci, s-a lăsat cu o sancțiune pentru agentul-șef Raoul Iacob și, evident, conform bunei tradiții românești, cu o batistă albă pe țambal! Asta a fost tot! Acum, după ce a pornit tăvălugul, se încearcă același refren muzical pe ritmuri de MAI: cercetare disciplinară și, în funcție de rezultate, o nouă penalizare! Semn că, dacă managementul IPJ Timiș își pune ceva în minte, ca să-și păstreze fotoliile călduțe, se poate!
Așa că, dacă tot a început balul, azi, punem pe tapet mărturia video a lui Tuțu Marinescu, ca să ne reclame și cu asta! Și, cu proxima ocazie care se ivește, vă dăm și imaginile cu incendierea criptei din cimitirul de pe Calea Buziașului dar și mărturia lui Iulian Iurescu, personajul care a fost călcat pe cap, sub trabucul aprins al celor de la BIC, chiar în sediul Poliției Municipiului Timișoara.
Oricum, de departe, toate cele enumerate și prezentate până acum, pălesc în fața… reginei probelor! O dovadă care, azi, se află în fază de auditare, expertizare, contextualizare, certificare și validare! Și pentru toți cei care insistă, absolut ca niște disperați, să oprim căruța în mijlocului drumului, pe motiv că… se dărâmă toată șandramaua din IPJ Timiș, avem un singur mesaj, venit tocmai de pe Belgia, chiar din buza portului Antwerp, direct în farfuriile de ceramică de pe Bega: hai liberare!