Primele măsuri pentru combaterea insectelor în Timişoara, după 1 Mai

- Advertisement -

Primăria Municipiului Timişoara demarează lucrările de aplicare de tratamente la sol pentru combaterea muştelor şi ţânţarilor, începând cu data 02.05.2013, pe spaţiile verzi aparţinând municipiului.

Ploile abundente de la sfârşitul sezonului rece, continuate cu temperaturile ridicate din ultima perioadă, au determinat condiţii favorabile de înmulţire a insectelor producătoare de disconfort pentru populaţie şi vectoare de boli transmisibile la om, fapt pentru care sunt necesare măsurile de combatere a acestora.

Prin urmare, substanţele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele. Totuşi atenţionăm pe această cale crescătorii de albine din municipiul Timişoara să limiteze pe cât posibil zborurile acestora deoarece, în condiţii de soare puternic şi insolaţie, pot fi afectate albinele aflate în zbor.

În conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 modificată şi completată, cap. VI, Reglementări privind combaterea vectorilor – rozătoare, insecte, dăunători – pe raza Municipiului Timişoara, art. 24, constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
a) neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor;
b) neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci), etc;
c) neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu;
d) neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi;
e) executarea unor lucrări de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuare a curăţeniei în gospodăriile proprii şi de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort sau să anunţe prezenţa acestora la dispeceratul societăţii Deraton SRL, tel 0256/214778, sau la Primăria Municipiului Timişoara – Direcţia de Mediu, tel 0256/408366.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie