Etapă cu ghinion pentru Poli Timişoara în faţa a circa 7.000 de spectatori. Bănăţenii au fost învinşi, chiar pe „Dan Păltinişanu”, de cealaltă revelaţie a campionatului, FC Botoşani, scor 0-1, după ce moldovenii au înscris golul printr-un şut de la 30 de metri, autorul acestuia fiind Tincu. Cele două echipe fac rocada în clasament, moldovenii trecând pe prima poziţie, în timp ce Poli coboară pe locul doi în Liga I.
Meci greu vineri seară la Timişoara, greu pentru bănăţeni, întrucât FC Botoşani s-a apărat permanent atât cu fundaşii cât şi cu jucătorii din linia mediană. Partida a început bine pentru ocupanta locului întâi în clasament, la ora meciului. Bănăţenii au avut în al doilea minut de joc nu mai puţin de patru cornere, nereuşind să desfacă „autobaza” trimisă în teren de Cristi Popovici. După ce căptinaul timişorenilor a văzut galben pentru un fault dur la Croitoru, încă din minutul 5, următoarea fază importantă a partidei a însemnat şi unicul şut pe poartă al moldovenilor, care au înscris prin Tincu, după ce acesta a şutat de la 30 de metri aproape în vinclul lui Coca. Aşa cum am precizat în materialul de ieri, Tincu este cel mai valoros fotbalist din lotul botoşenenilor. A urmat apoi şutul lui Şeroni, care nu a reuşit să egaleze, în minutul 23. Minutul 35 aduce un „galben” pentru Boldea, după o intrare criminalăa a cestuia la Poverlovici, iar după numai trei minute, timişoreanul este înlocuit cu Keita, iar o nouă ocazie în contul bănăţenilor avea să fie cea din minutul 43 când Curileac scapă mingea în faţa propriei porţi, Nanu şutează, iar înainte ca balonul să intre în poartă, acelaşi Poverlovici respinge de pe linia porţii.
Repriza secundă debutează cu o nouă „mutare” în echipa lui Velcea, Gorobsov luându-i locul lui Ovidiu Petre, care s-a accidentat. După un „set de galbene”, trei în şase minute, Szekely îşi încerca şi el şansa, dar şutul său din interiorul careului acea să fie reţinut de Curileac. Minutul 64 aducea ultima modificare în tabăra alb-negrilor, Ruiz intrând în locul lui Trandu, iar intenţiile lui Velcea de a juca pe cartea atacului erau evidente. Minutul74 aduce o nouă tentativă de egalare, de partea aceluiaşi Szekely, care trimite puţin pe lângă din apropierea punctului cu var. Ca şi cum nu erau suficiente tragerile de timp ale moldovenilor, în minutul 91 maşinuţa medicală se opreşte brusc pe teren şi nu mai porneşte, trei dintre fotbaliştii dela Poli împingând-o în afara terenului (vezi video), iar după un ultim asediu la poarta oaspeţilor, partida se încheie cu primul eşec după şapte meciuri consecutive în care Poli a scos cel puţin un punct, în ambele competiţii (Liga a II-a şi Liga I).
Poli Timişoara: Coca – Nohai, Scutaru, Şeroni, Nicola, Bărbuţ, Petre (c)(min. 46 – Gorobsov), Trandu (min. 65 – Ruiz), Nanu, Boldea (min. 38 – Keita), Szekely. Antrenor Valentin Velcea.
FC Botoşani: Curileac – Poverlovici, Dinu, Ursu, Patache, Vaşvari (c), Coritoru (min. 90 – Tăban), Tincu, Acsinte, Cîrjan (min. 90 – Tănasă), Hadnagy (min. 75 – Matei). Antrenor Cristian Popovici.
Catonaşe galbene au primit: Petre, Trandu, Boldea, Nicola, Gorobsov de la gazde, şi Croitoru, Curileac, şi Ursu de la oaspeţi.
Pentur a-şi „linge rănile”, bănăţenii joacă în această seară, tot de la ora 19:00 un meci amical împotriva celor de la Metalul Reşiţa, echipă nou-promovată în eşalonul secund. Jocul va avea loc pe stadionul „Dan Păltinişanu”, iar intrarea la acest meci este liberă.