EXCLUSIV Proaspăt încununat campion al Europei de Est, Pascotă se gândeşte deja la sezonul viitor

- Advertisement -

Ionel Pascotă avea nevoie, în ultima etapă a Campionatului European de Est, să încheie pe locul 3 cursa, fapt ce a şi făcut, totul pentru a obţine titlul suprem. „Aveam nevoie de locul trei şi am mers cu cap, important era să nu forţez, trebuie şă şti să fi cumpătat în astfel de ocazii. Nu am vrut să trag pentru un loc mai sus tocmai pentru siguranţa care mi-o oferea acest loc”.

Pascotă nu e la prima „ispravă” de acest gen, timişoreanul având o lungă serie de trofee câştigate chiar în această competiţie, reuşid să obţină următoarele locuri:
2009 – campion est european 600 supersport;
2010 – Locul 5 Campionatul European de est (a pierdut titlul de campion din cauza unui abandon tehnic în ultima cursă);
2011 – vicecampion European de est clasa 600 Supersport;
2012 – Vicecampion European de est clasa 600 Supersport

„Am mai câştigat acest titlu dar de cel de anul acesta încă nu am apucat să ne bucurăm. Ne gândim deja la ceea ce vom face anul viitor, Va fi mult mai complicat. Sunt singurul timişean cu aceste rezultate” a conchis sportivul legitimat în acest moment la Pascotă Racing Team Giroc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Debut „castigator” în noul sezon de motociclism viteză pentru Patrick și Ionel Pascotă

Primele două etape ale Campionatului Național de Viteză pe...

Documentarul Pascota – cea mai titrata familie de sportivi din istoria motorsportului romanesc

Cea mai titrată familie din istoria sporturilor cu motor...

Cinci noi titluri de campion intra in vitrina familiei Pascota, in 2018: Trei obținute de Ionel și două de Patrick

Performanțe onorabile obținute de Ionel și Patrick Pascotă. Dacă...

REUȘITELE se țin scai de familia Pascotă. Patrick, campion național

Victoriile se țin lanț în familia Pascotă. La doar...

Ionel Pascotă, din nou CAMPION național și al Europei de Est

Circuitul Motor Park din comuna Adâncata (localitate situată aproape...