Una dintre cele mai longevive şi renumite trupe de rock alternativ din România şi-au adus talentul, sâmbătă seara la Timişoara. Clubul a strâns zeci de timişoreni dinamici ce au ţipat din străfundul plămânilor întregul concert.
Cei prezenţi la eveniment au fost transportaţi într-o „mare căutare” muzicală, în care Omul cu Şobolani i-a purtat printre valuri de piese noi, dar şi din cele mai cunoscute. Pe ecranul din spatele celor 4 artişti, au fost derulate diferite imagini marca Omul cu Şobolani dar şi, una ce-l înfăţişa pe Michi de la Şuie Paparude, în semn de susţinere.
La finalul concertului, Dan Amăriei a mulţumit publicului timişorean pentru prezenţă şi pentru că s-a dovedit a fi „extrem de drăguţ”, în mod evident, s-a cerut bis. Trupa a urcat din nou pe scenă, şi au oferit „două beri goale pentru una plină” iar pentru că fanii nu s-au oprit din a aplauda şi a cere piesa „Ajutor”, OCS le-a făcut pe plac.
Proaspătul album este unul de manifest la care s-a lucrat aproximativ 2 ani, conţine 11 melodii, conţinând şi o piesă în colaborare cu MC Bean, „Visule”. Privind sound-ul albumului, basistul trupei, Radu Andrei a precizat că este fericit că nu sună “românește”, iar Mihnea Dobrotă a ținut să sublinieze că “OCS nu a sunat niciodată atât de bine”.
Omul cu Şobolani este trupă de rock alternativ înfiinţată în Constantă, în 1997. De atunci au trecut 16 ani de căutări, 8 albume lansate, 90 piese şi 3 generaţii de fani. Componenţa actuală îi cuprinde pe Dan Amăriei (voce), Nicolae Amară (chitară), Mihnea Dobrota (tobe) şi Radu Andrei (bas).