„Baby Brumărel” aşteaptă timişorenii la cumpărături sau… schimburi

- Advertisement -

În prima zi de weekend, mai exact sâmbătă, între orele 9:00 şi 16:00, la Casa Tineretului din Timişoara va avea loc un mic bazar. Ideea a două timişorence pune faţă în faţă mai multe generaţii de mămici. Dacă eşti mămică şi ai lucruri pe care nu le mai foloseşti şi ai vrea să le vinzi sau poate chiar să faci un schimb – aici este locul potrivit! Dacă eşti mămică şi ai un buget mai mic dar doreşti să refaci garderoba şi necesarul copilului tău tot acest târg este locul potrivit!

Cei care au lucruşoare rămase mici copiilor care au crescut, hăinuţe, pantofiori, cărucioare, pătuţuri care nu le mai sunt de folos, le pot vinde sau schimba cu alte mămici. De asemenea, în cadrul evenimentului vor putea fi achiziţionate diferite obiecte hand-made.

Biletul de intrare va costa doi lei de persoană, iar suma strânsă va fi donată Asociaţiei Marius, ajutând astfel o fetiţă specială, în timp ce copiii au intrare gratuită.

Tot în cadrul evenimentului, puteţi cumpăra şi o jucărie ajutând astfel programul de Hidroterapie! Informaţii, la stand-ul “Şcoala Mamei Junior”.

Pentru cei mici organizatorii au pus la punct un loc de joacă special amenajat. Grădiniţa Tom&Jerry din Timişoara va avea grijă ca micuţul dv. să fie pe cele mai bune mâini.

La „Baby Brumărel” va fi disponibil şi un stand cu bunătăţuri unde, la preţuri mici, puteţi savura un sandwich. În incinta locaţiei The 80’s PUB găsiţi o gamă largă de băuturi calde sau reci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Un nou pas pentru parcarea supraetajată din zona centrală a Timișoarei. Primăria a reluat negocierile cu UVT

Primăria Timișoara a reluat negocierile cu Universitatea de Vest...

Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri vine la Timișoara

Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație...

Asociația Noi Re-Creăm din Timișoara propune un proiect prin care ”Noi ne cerem drepturile”

Proiectul ”Noi ne Cerem Drepturile” se adresează tinerilor și...

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș serbează 25 de ani

În data de 26 iunie 1990, în clădirea actuală...

Salonul Internațional de Invenții si Inovații „Traian Vuia” se deschide mâine, la Timișoara

Salonul Internațional de Invenții si Inovații "Traian Vuia" din...