Campionul naţional şi European de Est Ionel Pascotă a dezvăluit astăzi, în premieră la Timişoara, că din sezonul viitor va reprezenta oraşul de pe Bega. „Voi face această schimbare, din 2014 voi fi spotiv pentru oraşul Timişoara. Motivele sunt sponsorii care au dorinţa ca eu să fiu în Timişoara, dar şi datorită faptului că vrem mai mult. Vreau să ating rezultate mai bune, iar pentru asta conducerea clubului şi cu mine am luat această decizie” a declarat Pascotă pentru Vocea Timişului.
Cel mai bun motociclist din România, speră ca odată cu mutarea echipei la Timişoara să beneficieze de mai o sponsorizre mai bună, întrucât acest sport, pe lângă satisfacţile enorme pe care le are, este unul foarte costisitor, cu atât mai mult cu cât Pascotă vrea să atace cele mai mari competiţii de gen din lume. „Rămâne la latitudinea oamenilor de afaceri dacă vin alături de mine. Familia mea are o tradiţie de 75 de ani în motosportul românesc, vom reprezenta Timişoara şi judeţul Timiş cu mare mândrie în continuare. Mulţumesc Consiliului Judeţean timi, domnului preşedinte, domnului vicepreşedinte şi consilierilor judeţeni pentru că au fost alături de mine şi de activitatea mea sportivă din 2013 şi nu numai” a conchis Pascotă, pilotul care ne face mândri de faptul că din 2014 va purta, şi el alături de alţi sportivi de fală din acest judeţ, „Vocea Timişului” în competiţiile la care va lua parte.
Celălalt mare motocislist al judeţului Timiş, Cătălin Cazacu, ne-a declarat că: „2013, din punct de vedere sportiv, mă bucură ca rezultate cât şi al creşterii performanţei pe care eu susţin că am avut-o, chiar dacă cupa pe care astăzi am primit-o nu reflectă exact realitatea. Mă bucur că valoarea mea ca sportiv, în 2013, a crescut foarte mult, că ofertele pe care le am pentru 2014 reflectă faptul că am crescut foarte mult în valoare” a declarat sportivul de la Taifun Racing.
Vezi interviul video pentru a afla ce spune Cătălin Cazacu despre planurile sale din 2014.